-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCele cinci persoane dispărute după explozia de la Leverkusen nu au fost încă găsite

Cele cinci persoane dispărute după explozia de la Leverkusen nu au fost încă găsite

Cei cinci angajaţi daţi dispăruţi în urma unei explozii, marţi, la o instalaţie de tratare a deşeurilor din Germania, care s-a soldat cu doi morţi, probabil că au murit, a anunţat Frank Hyldmar, CEO-ul grupului Currenta, proprietarul instalaţiei, o fostă filială a Bayer, informează News.ro.

”Estimăm, din nefericire, că nu-i vom găsi pe dispăruţi în viaţă”, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, la Leverkusen (vest), Frank Hyldmar.

Patru dintre cele cinci persoane date dispărute sunt angajaţi ai Currenta, iar a cincea este un coleg de la o societate externă, a precizat el.

Explozia, care s-a auzit pe o rază de câtea zeci de kilometri, a degajat o imensă coloană de fum negru.

Directorul parcului industrial specializat în chimie – în apropierea căruia a avut loc incidentul – Lars Friedrich – a recunoscut marţi că speranţa de a găsi dispăruţii în viaţă scade.

Operaţiuni de salvare au avut loc miercuri, însă au fost îngreunate de căldura care se degajă în continuare la faţa locului.

Salvatorii trebuie să ţină totodată cont de o posibilă prezenţă a unor substanţe toxice, deoarece deflagraţia a provocat un incendiu la cuve cu solvenţi chimici.

Au fost mobilizați 300 de pompieri

În vederea protejării de eventuale consecinţe nocive, populaţia din Leverkusen a fost îndemnată marţi să se închidă înăuntru, un avertisment ridicat marţi seară.

”Acţionăm pentru a determina cauzele accidentului”, a anunţat Frank Hyldmar, care consideră că este prea devreme pentru a pronunţa în acest sens.

Explozia – care a rănit, de asemenea, 31 de persoane, între care una grav – a provocat un şoc la Leverkusen, un oraş industrial cu aproximativ 160.000 de locuitori şi un fief al gigantului Bayer.

Autorităţile le-au cerut locuitorilor ”să se ducă în camere închise, să oprească climatizarea şi, ca măsură de precauţie, să ţină ferestrele şi uşile închise”.

Riveranilor li se recomanda miercuri să nu atingă reziduuri ale sinistrului şi să spele fructele şi legumele din grădină.

Analize toxicologice sunt în continuare în curs.

Pagubele ar fi putut fi şi mai grave. Un al doilea rezervor, care conţine 100.000 de litri de deşeuri toxice extrem de inflamabile ar fi putut exploda, a anunţat ministrul de Interne al landului Renania de Nord-Westfalia Herbert Reul. 

Acest pericol a fost îndepărtat prin intervenţia a peste 300 de pompieri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS