5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFântână arteziană, distrusă de tineri care s-au urcat pe ea pentru o poză

Fântână arteziană, distrusă de tineri care s-au urcat pe ea pentru o poză

Câţiva tineri din oraşul Sântana, judeţul Arad, au distrus o fântână arteziană, pe care s-au urcat pentru a-şi face o poză. Paguba creată este de 20.000 de lei, iar unul dintre făptaşi este cercetat penal de poliţişti, scrie Agerpres.

Unul dintre bazinele intermediare din piatră ale fântânii, în care curgea apa, a cedat sub greutatea tinerilor.

„Fântâna este instalată într-un parc de câţiva ani şi este formată din reprezentarea unor personaje care golesc apa în bazine suprapuse. Bazinul din mijloc s-a rupt, practic toată instalaţia devenind nefuncţională. Poliţiştii i-au identificat pe cei doi tineri, iar familiile lor ne-au dat garanţii că vor suporta costul reparaţiilor. În oraş mai avem o singură fântână arteziană în acest moment, în alt parc”, a declarat vineri, pentru AGERRPRES, viceprimarul oraşului Sântana, Dinorel Muscă.

În acest caz, poliţiştii oraşului Sântana îl cercetează pentru distrugere pe unul dintre tineri, în vârstă de 19 ani.

„Împreună cu alţi patru tineri, s-ar fi urcat pe o fântână arteziană din parcul din localitate, încercând să facă o fotografie pentru reţelele de socializare, distrugând partea superioară a acesteia. Prejudiciul cauzat prin fapta tinerilor este de aproximativ 20.000 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS