Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o atenţionare Cod galben de inundaţii pentru râuri din 13 judeţe, valabilă de duminică, ora 16:00, până luni, la ora 12:00.
Conform INHGA, atenţionarea vizează râurile din bazinele hidrografice Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Bihor şi Cluj), Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Glodeni – amonte S.H. Brănişca (judeţele Harghita, Mureş, Bistriţa Năsăud, Cluj, Alba, Sibiu şi Hunedoara), Jiu – bazin amonte S.H. Sadu, Jiu – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari (judeţele Hunedoara şi Gorj), Olt – afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval S.H. Feldioara – amonte confluenţă cu râul Şercaia (judeţele Harghita, Covasna şi Braşov), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sebeş Olt – amonte Ac. Ioneşti (judeţele Sibiu, Vâlcea şi Argeş).
„Atenţionarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele Alba şi Hunedoara”, precizează INHGA.