-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎnchisoare pe viață pentru doi dintre ucigașii unui om de afaceri din Focșani

Închisoare pe viață pentru doi dintre ucigașii unui om de afaceri din Focșani

Doi dintre inculpaţii în dosarul uciderii unui om de afaceri din Focșani au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, în timp ce alţi doi au primit pedepse de 24 şi 27 de ani de închisoare pentru complicitate şi instigare la omor. Decizia Tribunalului Vrancea nu este definitivă și vine la aproximativ doi ani și jumătate de la uciderea patronului mai multor case de schimb valutar din Focşani, Constantin Chiriță, găsit împușcat în mașină, scrie Hotnews.


Au fost condamnați la închisoare pe viață, pentru omor calificat, Bogdan Ionuț Sprînciană și Gheorghe Vasile Văscăuţanu, scrie Agerpres.

Marius Daniel Cruceanu a fost condamnat la 24 de ani de închisoare pentru complicitate la omor, în timp ce un alt inculpat din dosar, Iosif Pompiliu Gabriel, a fost condamnat la 27 de ani şi 4 luni de detenţie pentru instigare la omor calificat.

Soluţia în cazul celor patru inculpaţi nu este definitivă, putând fi atacată în termen de zece zile.

Scopul a fost jaful, dar nu au putut deschide maşina victimei

În 22 februarie 2019, Constantin Chiriță, un om de afaceri în vârstă de 61 de ani, patronul mai multor case de schimb valutar din Focşani, a fost găsit decedat într-un autoturism, în comuna Slobozia Ciorăşti. Bărbatul avea două plăgi prin împuşcare. Principalii suspecţi au fost identificaţi la trei zile de la crimă, în timp ce încercau să iasă din ţară.

Potrivit anchetatorilor, victima ar fi fost urmărită timp de aproape două luni, timp în care suspecţii au pregătit acţiunea în sine. Aceştia au achiziţionat un autoturism de teren căruia i-au schimbat culoarea, au montat o bară metalică de protecţie în partea din faţă, i-au montat plăcuţe cu număr fals de înmatriculare.

Totodată, s-au interesat asupra programului victimei și orei la care aceasta pleacă zilnic de la locul de muncă către localitatea de domiciliu Slobozia Ciorăşti, în acelaşi timp verificând traseul pe care victima îl parcurge zilnic.


Anchetatorii au stabilit că intenţia a fost aceea de jaf, dar suspecţii au mers înarmaţi la locul faptei. Maşina omului de afaceri Constantin Chiriţă a fost tamponată în timp ce acesta se îndrepta spre casă, pe drumul judeţean spre localitatea Slobozia Ciorăşti, iar ulterior asupra victimei au fost trase două focuri de armă care i-au provocat decesul.


Suspecţii nu au putut deschide maşina victimei, în care se aflau importante sume de bani, respectiv 30.000 euro, 20.000 lire sterline şi câteva sute de mii de lei şi s-au grăbit să părăsească locul faptei de teama de a nu fi identificaţi de alţi șoferi, încercând să treacă graniţa prin punctul de trecere a frontierei Nădlac, judeţul Arad, unde au fost identificaţi de Poliţia de Frontieră.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS