Autorităţile din Ibiza caută detectivi particulari care se pot infiltra printre turişti pentru a stopa petrecerile ilegale de pe insula spaniolă cunoscută pentru viaţa de noapte efervescentă, informează Agerpres.
Sunt căutaţi candidaţi cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani, care se pot infiltra în cercurile de petrecăreţi. Misiunea lor va fi de a afla unde şi când sunt organizate petrecerile şi de a anunţa poliţia.
Autorităţile acestei insule mediteraneene apelează la ajutor după creşterea numărului de concerte şi petreceri, considerate parţial vinovate pentru înmulţirea cazurilor de COVID-19.
”Aceştia (candidaţii) trebuie să fie detectivi, dar trebuie să arate ca nişte turişti astfel încât să se poată integra în rândul celor care merg la petreceri”, a declarat pentru Reuters Mariano Juan Colomar, viceprim-ministrul guvernului acestei insule.
”Dorim ca aceste persoane infiltrate să avertizeze poliţia despre locul unde se întâmplă petrecerile astfel încât să-i putem împiedica pe cei care vor să meargă şi să prevenim focarele de coronavirus”, a mai spus acesta.
Petreceri secrete în case particulare
Insulele Baleare, arhipelag din care face parte şi Ibiza, a raportat marţi cea mai ridicată rată de infectare din ultimele două săptămâni din Spania, cu 916 cazuri la 100.000 de locuitori.
Deşi multe dintre cluburile de noapte la modă sunt închise, iar barurile şi restaurantele trebuie să-şi închidă porţile la ora 1 a.m. din cauza restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus, sunt organizate petreceri secrete în case particulare de mari dimensiuni.
Petrecerile profită de o portiţă juridică prin care poliţia nu poate descinde în locuinţe private cu excepţia cazurilor în care poliţiştii au un mandat judiciar, iar forţele de ordine sunt astfel nevoite să le disperseze înainte de a începe.
Numărul petrecerilor ilegale a crescut în ultimele săptămâni, petrecăreţii fiind informaţi despre locul de desfăşurare cu doar 30 de minute înainte de începere, prin intermediul reţelelor de socializare.
Biletele costă circa 100 de euro, potrivit poliţiei. Amenzile pentru organizarea unor petreceri ilegale în Insulele Baleare sunt cuprinse între 100.000 şi 300.000 de euro.