-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMotociclistul care a provocat moartea unui bărbat pe trotinetă mai are un dosar de ucidere din culpă

Motociclistul care a provocat moartea unui bărbat pe trotinetă mai are un dosar de ucidere din culpă

Laurenţiu Trica Mitici, zis Americanu, motociclistul acuzat că a omorât un tânăr care circula pe trotinetă, mai are un dosar penal pe rolul instanțelor de judecată în care este acuzat de omor din culpă, scrie Ziare.com.

Potrivit unor surse, Americanu ar fi fost implicat în urmă cu aproximativ patru ani într-un accident rutier soldat cu moartea unui biciclist.

Laurențiu Trică Mitici a fost deferit justiției în octombrie 2019, iar dosarul de omor din culpă se judecă încă pe rolul instanței Judecătoriei Sectorului 5 din București.

Judecarea cauzei a fost amânată până acum de 14 ori, iar cele mai multe amânări au fost cerute într-o primă fază din cauza grevei magistraților de la începutul anului 2020, iar ulterior în contextul pandemiei de COVID-19. Alte șase amânări au fost dispuse de instanța Judecătoriei Sectorului 5 din cauza lipsei unui raport de expertiză.

Laurențiu Mitici urmează să se prezinte în fața instanței în acest dosar în data de 6 septembrie 2021, când a fost programat următorul termen de judecată.

Acuzat tot de omor

În urma accidentului de miercuri, 4 august, petrecut pe Calea Vitan din București, în care un tânăr care circula cu o trotinetă a murit, Laurențiu Mitici a fost arestat preventiv. În cauză, acuzațiile sunt tot de omor.

Accidentul s-a petrecut miercuri în jurul orei 18.00.

Potrivit anchetatorilor, în timp ce aștepta la culoarea roșie a semaforului, la intersecția dintre Calea Vitan Bârseşti şi Şoseaua Olteniţei, Mitici, afalt pe motocicletă, a fost lovit în spate de către tânărul care circula cu o trotinetă electrică.

Deranjat de gest, motociclistul l-a depășit și ulterior l-ar fi lovit cu casca pe bărbatul respectiv. Acesta din urmă s-a dezechilibrat și a intrat pe contrasens, unde a fost lovit de o mașină care circula regulamentar. Victima, în vârstă de 39 de ani, a murit după nici două ore la spital.

Mitici a fost arestat preventive pentru 30 de zile într-un dosar în care acuzațiile sunt de omor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS