Pompierii au intervenit, în noaptea de miercuri spre joi, la patru incendii provocate într-o comună din Suceava, şase proprietari fiind afectaţi. Cinci persoane au avut nevoie de îngrijirile medicilor, după ce au făcut atac de panică, între care o tânără însărcinată, care a fost transportată la spital, informează News.ro.
”Şase proprietari, din satul Păiseni, comuna Cornu Luncii, au fost afectaţi de incendii, astă-noapte, în urma unei acţiuni intenţionate. Au intervenit la faţa locului pompierii militari şi lucrătorii SVSU Cornu Luncii, Mălini şi Baia, cu 8 autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD”, a transmis, joi dimineaţă, ISU Suceava.
Sursa citată a precizat că primul incendiu a fost semnalat în jurul orei 1.00, când au fost incendiate locuinţele a doi proprietari care se învecinau, în aceeaşi curte. Una dintre acestea a fost afectată aproape în întregime, iar la a doua au ars bunurile dintr-o încăpere.
Câteva zeci de minute mai târziu, un alt incendiu a fost semnalat la patru stoguri de fân (cca 10 tone), aflate la aproximativ 150 de metri distanţă de cele două case arse.
În timp ce pompierii se luptau cu flacările, un alt incendiu a izbucnit la aproximativ 3 km distanţă, la un adăpost de animale, care a ars în totalitate. Focul a afectat parţial şi o anexă a proprietarului învecinat.
Ultimul incendiu a fost anunţat spre ora 4 00. Un alt stog de fân a fost incendiat (la 1 km distanţă) şi au ars aproximativ 5 tone de furaje.
”Pe timpul intervenţiilor, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical pentru cinci femei, care au suferit atacuri de panică. Dintre acestea, o tânără însărcinată, în vârstă de 24 de ani, a fost transportată la spital, pentru investigaţii suplimentare”, au mai transmis pompierii.
La ora transmiterii acestei ştiri, toate incendiile au fost stinse.