După aproape două săptămâni de luptă constantă cu flăcările, incendiile din Grecia au fost aduse sub control. În Grecia nu mai există niciun front activ, ci doar câteva focare răzlețe, a transmis purtătorul de cuvânt al pompierilor eleni, citat de Digi24.
Purtătorul de cuvânt al pompierilor a recunoscut că succesul a venit și cu ajutorul naturii. În regiunile care ardeau au scăzut temperaturile și a plouat, ceea ce a ajutat la stingerea focului.
Totuși, rămân în urmă distrugeri foarte mari. Peste 100.000 de hectare din Grecia au ars. Premierul Kyriakos Mitsotakis a spus că este cel mai mare dezastru natural din istoria țării.
Acum, că incendiile au fost aduse sub control, prioritatea autorităților va fi reconstrucția. Mii de case au fost distruse. Foarte multe afaceri au fost nevoite să se închidă.
Guvernul a pus deoparte un fond de 500 de milioane de euro pentru repararea stricăciunilor. Primii bani vor fi virați chiar săptămâna viitoare. Grecii au suferit pagube materiale din cauza incendiilor trebuie să se înregistreze pe un site al guvernului și vor fi despăgubiți.
Vestea și mai bună este că deși incendiile au fost de o amploare fără precedent în ultimele decenii, sunt foarte puține victime în rândul oamenilor.
Buget de 500 de milioane de euro pentru ajutoarele de urgență
Grecia a aprobat un buget de 500 de milioane de euro pentru repararea și compensarea daunelor provocate de flăcări.
Confruntat cu furia locuitorilor din zonele sinistrate, liderul conservator a prezentat un pachet de măsuri pentru victime, precum şi planuri de reconstrucţie în insula Evia, la 200 km de Atena şi a cărei parte de nord era încă în flăcări marţi.
Măsurile de ajutor ”vor fi finanţate în principal printr-un buget suplimentar de 500 de milioane de euro pe care Ministerul de Finanţe îl va depune acum”, a precizat Mitsotakis.
Statul va plăti în special până la 150.000 de euro pe casă distrusă, a detaliat el pe contul său oficial de Twitter, cu plata imediată a unui avans de 20.000, 12.000 sau 5.000 de euro, în funcţie de gradul de degradare al locuinţei.
Sunt prevăzute, de asemenea, scutiri de la impozitele pe proprietate şi contribuţii sociale. De asemenea, statul grec va debloca 224 de milioane de euro pentru reîmpădurirea a 165.000 de hectare, sumă care poate fi majorată dacă este necesar.
Cele peste 500 de incendii au dus la evacuarea a zeci de sate şi mii de oameni, stârnind totodată nemulţumire şi critici legate de reacţia guvernului. Premierul Mitsotakis şi-a cerut scuze luni seara la televiziune şi a promis că greşelile vor fi identificate şi remediate, dar a făcut în acelaşi timp apel la unitate.