6.2 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDoljul, pe lista județelor sub cod galben de caniculă

Doljul, pe lista județelor sub cod galben de caniculă

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă o atenţionare cod galben pentru opt judeţe din zona de vest şi sud-vest a ţării, în care se vor semnala temperaturi ridicate şi disconfort termic ridicat. La începutul săptămânii viitoare se aşteaptă ca valul de căldură să se extindă în cea mai mare parte a ţării, informează realitatea.net

Vizate de atenţionarea meteo sunt judeţele Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, unde se anunţă val de căldură, disconfort termic ridicat în acest weekend.  În cursul zilelor de sâmbătă şi duminică (14 şi 15 august), valul de căldură se va extinde, iar disconfortul termic va fi în creştere în vestul şi sud-vestul ţării, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. 

Sâmbătă (14 august) temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 şi 36 de grade, iar duminică (15 august), izolat se vor atinge 37…38 de grade şi local va fi caniculă în Banat, Crişana, sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei. Meteorologii menţionează că în zilele de luni, marţi şi miercuri (16, 17 şi 18 august) valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS