5.5 C
Craiova
duminică, 17 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMai mult de jumătate din personalul CFR Marfă, cu vârste de 50- 60 de ani

Mai mult de jumătate din personalul CFR Marfă, cu vârste de 50- 60 de ani

Mai mult de jumătate din personalul CFR Marfă are vârsta cuprinsă în intervalul 50- 60 de ani, preponderent fiind manevranţi vagoane, şefi de tren, mecanici de locomotivă, indică Raportul de audit al performanţei privind activitatea specifică desfăşurată de către Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă ”CFR Marfă” SA, realizat de Curtea de Conturi, scrie G4 Media.

Acţiunea de audit s-a desfăşurat în perioada 2 septembrie 2019 – 18 decembrie 2020 la Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A. la Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A şi la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi a vizat perioada ianuarie 2014 – 30 iunie 2020.

Conform documentului, cea mai mare parte a personalului este cuprinsă în grupa de vârstă 50-60 de ani (65%), în cadrul acesteia ponderea cea mai mare fiind deţinută de personalul implicat în activitatea de exploatare (manevranţi vagoane, şefi de tren, mecanici de locomotivă, revizori vagoane etc.) care reprezintă 47% din totalul salariaţilor.

”La CFR Marfă a existat un proces accentuat de îmbătrânire a personalului, îndeosebi a personalului implicat în activitatea de exploatare, generând un risc major privind asigurarea continuităţii activităţii şi diminuând totodată capacitatea operatorului feroviar de a face faţă concurenţei. Disfuncţiile în planificarea forţei de muncă au fost generate şi de inexistenţa unei strategii coerente în domeniul resurselor umane”, consemnează raportul.

De asemenea, indică faptul că procesul de îmbătrânire a forţei de muncă, îndeosebi în ceea ce priveşte personalul implicat în activitatea de exploatare, generatoare de venituri în cadrul societăţii, implică un risc major pentru asigurarea continuităţii activităţii, diminuând totodată capacitatea operatorului feroviar de a face faţă concurenţei.

Creșterea cheltuielilor de personal și creșterea productivității, necorelate

În ceea ce priveşte modul de exploatare a resurselor umane, auditul reţine însă unele disfuncţionalităţi privind eficienţa utilizării acestora: în perioada auditată, corelaţia dintre creşterea cheltuielilor de personal şi creşterea productivităţii muncii nu a fost respectată, cu impact negativ asupra performanţei societăţii; productivitatea muncii, calculată în funcţie de cifra de afaceri realizată, s-a situat sub nivelul realizat de principalii competitori de pe piaţa transportului feroviar de marfă din România.

În condiţiile aprobării statutului personalului feroviar, care prevede reducerea vârstei standard de pensionare a personalului implicat în activitatea de circulaţie a trenurilor, precum şi în activitatea de exploatare, revizie şi întreţinere material rulant, acest risc s-a majorat semnificativ. În acest context, în opinia echipei de audit, elaborarea şi implementarea unei strategii coerente în domeniul resurselor umane, care să asigure atragerea, selectarea, formarea, dezvoltarea şi motivarea personalului necesar îndeplinirii obiectului de activitate al societăţii, în condiţiile mediului concurenţial existent, ar diminua considerabil riscurile în domeniul planificării forţei de muncă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS