-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn adolescent s-a electrocutat după ce s-a urcat pe un tren să-și facă selfie

Un adolescent s-a electrocutat după ce s-a urcat pe un tren să-și facă selfie

Un adolescent s-a electrocutat sâmbătă seară, după ce s-a urcat pe un tren să-și facă selfie. Potrivit ISU Neamț, incidentul s-a produs în orașul Roman, iar victima care a fost găsită căzută lângă vagon, a fost transportată la spital cu arsuri pe o suprafață mare a corpului, informează Digi24.

Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost făcut sâmbătă, la ora 20.15. Pompierii au fost anunțați că o persoană s-a urcat pe un vagon de marfă din gara Roman și a fost electrocutată.

La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman.

Salvatorii au constatat că un adolescent, în vârstă de 15 ani, s-a urcat pe vagonul unui tren de marfă și s-a electrocutat. Băiatul, care încercase să se fotografieze, era căzut lângă vagon și avea arsuri pe o suprafață mare a corpului.

Paramedicii au acordat primul ajutor victimei, după care au predat-o unui echipaj cu medic de la Serviciul Județean de Ambulanță. Adolescentul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Roman.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS