4 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOMS, îngrijorată de evoluţia COVID-19 în Afganistan

OMS, îngrijorată de evoluţia COVID-19 în Afganistan

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) este îngrijorată cu privire la răspândirea noului coronavirus în Afganistan, în contextul în care ofensiva şi victoria talibană au încetinit procesul de vaccinare a populaţiei afgane, conform unui purtător de cuvânt al OMS, transmite Reuters.

„Pe măsură ce situaţia din Afganistan continuă să se deterioreze, OMS este foarte îngrijorată cu privire la noile necesităţi de ordin umanitar şi de securitate din această ţară, inclusiv riscul apariţiei unor focare de boli şi creşterea transmiterii de COVID-19”, a declarat reprezentantul OMS Tarik Jasarevic.

Echipele mobile ale OMS sunt inactive în capitala Kabul

Echipele mobile ale OMS sunt inactive în capitala Kabul de mai mult de 24 de ore din cauza insecurităţii şi a naturii impredictibile a situaţiei din Afganistan. Haosul de pe aeroportul din Kabul, unde mii de oameni au încercat să fugă din faţa ofensivei talibane, a dus la încetinirea livrărilor de medicamente şi echipamente medicale, ceea ce a înrăutăţit penuriile deja existente.

Tarik Jasarevic a precizat că OMS, la fel ca şi alte agenţii din cadrul ONU, este determinată să-şi menţină prezenţa în Afganistan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS