Deținuții aflați într-o închisoare din nord-estul Franței ar putea beneficia de o reducere a pedepsei dacă se vaccinează anti-COVID-19.
Propunerea a venit din partea vicepreședintelui tribunalului din localitatea Sarreguemines, potrivit LCI.
Documentul a fost deja semnat de vicepreședintele responsabil de aplicarea pedepselor. Acesta a explicat că „prin măsura excepțională se dorește încurajarea vaccinării cu scopul de a se atinge imunitatea colectivă”.
În document se menționează o reducere a pedepsei cu două luni. Deținuții care sunt condamnați pentru violență conjugală, violență asupra minorilor, crimă și delicte de natură sexuală vor fi excluși de la reducerea pedepsei.
Propunerea urmează să fie dezbătută de reprezentanții Parchetului și de judecători și, dacă va fi acceptată, ar putea fi aplicată începând din septembrie.
Întrebat despre această propunere, ministrul de Justiție din Franța a spus că este vorba despre „o inițiativă personală și locală”.