-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAutorităţile sanitare din 40 de ţări, vizate de campanii frauduloase privind vaccinul anti-COVID

Autorităţile sanitare din 40 de ţări, vizate de campanii frauduloase privind vaccinul anti-COVID

Autorităţile sanitare din 40 de ţări sunt vizate de campanii frauduloase în jurul vaccinului COVID-19, ce au în spate autori care pretind să sunt producători de vaccinuri sau autorităţi responsabile cu supravegherea eforturilor de distribuire a vaccinurilor, avertizează Interpol, scrie blogul din România al producătorului de soluţii de securitate cibernetică, Eset, citat de Agerpres.

„Interpol a lansat un avertisment global cu privire la nişte grupuri de criminalitate organizată care vizează guvernele cu oferte false prin care negociază vaccinuri COVID-19. Avertismentul a fost emis pentru toate cele 194 de ţări membre ale Interpol după ce agenţia internaţională de aplicare a legii a înregistrat aproximativ 60 de cazuri în 40 de ţări. Scammerii s-au dat drept reprezentanţi ai producătorilor de vaccinuri sau ai autorităţilor guvernamentale, au vizat atât conturi de e-mail business, cât şi adrese personale, şi chiar au încercat să contacteze victimele telefonic, în încercarea de a promova vaccinurile false”, menţionează sursa citată.

„Chiar şi atunci când o tentativă de fraudă eşuează, este important ca aceasta să fie raportată poliţiei“

Conform experţilor în securitate cibernetică, achiziţionarea vaccinurilor este negociată fie la nivel guvernamental, fie, în cazul Uniunii Europene (UE), de către o echipă specială de negociere comună, astfel încât tactica folosită de către infractori ar trebui să ridice unele suspiciuni.

„După cum putem vedea, în aria criminalităţii informatice, sectorul privat dispune, de regulă, de cele mai multe informaţii despre atacuri şi tendinţe, lucru care s-a întâmplat întocmai în cazul acestor tentative de înşelătorie cu vaccinuri. Chiar şi atunci când o tentativă de fraudă eşuează, este important ca aceasta să fie raportată poliţiei, astfel încât să poată fi identificate potenţiale legături şi, de asemenea, ca în cazul alertei pe care Interpol a emis-o, pentru a avertiza forţele de ordine cu privire la aceste ameninţări”, a declarat Jurgen Stock, secretarul general al Interpol, citat de Eset.

Interpol şi Investigaţiile de securitate internă ale Statelor Unite (HSI), avertizare comună împotriva achiziţionării de vaccinuri

La începutul acestui an, Interpol şi Investigaţiile de securitate internă ale Statelor Unite (HSI) au emis o avertizare comună împotriva achiziţionării de vaccinuri şi a tratamentelor false pentru COVID-19.

„Infractorii cibernetici au fost extrem de activi pe parcursul fiecărei etape a pandemiei COVID-19, vizând pe toată lumea, de la oameni obişnuiţi la diverse companii farmaceutice şi organizaţii guvernamentale implicate în procesul de dezvoltare, aprobare şi implementare a vaccinului. În decursul ultimului an, aceştia au desfăşurat o serie de escrocherii legate de vaccinul COVID-19, au atacat un laborator de cercetare al Universităţii Oxford, implicat în cercetarea modalităţilor de combatere a pandemiei COVID-19, şi chiar au compromis Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), după care au „scurs” online documentele de vaccinare furate”, notează specialiştii blogului Eset România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS