-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn traficant de droguri va primi înapoi de la statul suedez bitcoini în valoare de 1,6 milioane de dolari

Un traficant de droguri va primi înapoi de la statul suedez bitcoini în valoare de 1,6 milioane de dolari

Guvernul suedez trebuie să returneze bitcoini în valoare de aproximativ 1,6 milioane de dolari unui traficant de droguri, după ce valoarea criptomonedei câștigate ilegal a crescut vertiginos în timp ce acesta se afla în închisoare, scrie Digi24.

În urmă cu doi ani, traficantul de droguri a fost deposedat de veniturile sale, 36 de bitcoini, care la vremea respectivă valorau doar aproximativ 137.000 de dolari.

Însă, în momentul în care autoritățile suedeze de aplicare a legii au început să scoată la licitație criptomonedele, valoarea bitcoin a crescut vertiginos. Astfel, a fost nevoie să fie vândute doar trei pentru a ajunge la valoarea care a fost contabilizată ca profit al dealerului în momentul arestării sale.

Autoritatea guvernamentală trebuie acum să returneze restul de 33 de bitcoini, care, începând de luni dimineață, valorează aproximativ 1,66 milioane de dolari, dealerului încarcerat, în ciuda originii lor ilicite.

„Lecția care trebuie învățată din asta este să păstrăm valoarea în bitcoin, că profitul din infracțiune ar trebui să fie de 36 de bitcoin, indiferent de valoarea pe care o are bitcoinul în acel moment”, ar fi spus Tove Kullberg, procurorul de caz.

Kullberg s-a plâns de deznodământul cazului, declarând pentru Swedish Radio că „a fost nefericit din multe puncte de vedere”. El a adăugat că acest caz a fost primul din istoria juridică a țării în care au fost confiscate criptomonede, astfel că nu există niciun precedent juridic la care să se poată face referire.

Utilizarea criptomonedelor de către infractori a fost una dintre principalele critici aduse bitcoin și altor criptomonede importante.

Deoarece tranzacțiile de criptomonede, care sunt înregistrate în blockchain, nu pot fi urmărite de către guverne și alte autorități centrale, cum ar fi băncile, acestea sunt adesea plata preferată de hackerii de ransomware și de ceilalți infractori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS