Aproape o treime dintre americani ar fi contractat noul coronavirus în 2020, potrivit unor estimări realizate de cercetători de la Universitatea Columbia din Statele Unite, potrivit Agerpres.
Publicat în revista ştiinţifică Nature, acest studiu, realizat de Mailman School of Public Health din cadrul Universităţii Columbia, membră în Ivy League, sugerează că 103 milioane de persoane din Statele Unite, echivalentul a 31% din populaţia americană, a contractat virusul anul trecut.
”Cea mai mare parte a infectărilor nu a fost contabilizată în numărul cazurilor confirmate”
”Cea mai mare parte a infectărilor nu a fost contabilizată în numărul cazurilor confirmate”, a spus Jeffrey Shaman, profesor de ştiinţe ale sănătăţii mediului la Universitatea Columbia.
Statisticile oficiale au reprezentat doar 10% din numărul total estimat al infecţiilor la debutul pandemiei, în martie, când mijloacele de testare nu erau disponibile pe scară largă, dar au crescut la 25% până în decembrie, potrivit autorilor studiului.
Metodele de testare şi de tratament s-au îmbunătăţit de-a lungul timpului
”Persoanele cu forme uşoare sau asimptomatice, care puteau totuşi transmite virusul, aveau o probabilitate mai mică de a fi testate”, au spus aceştia.
Metodele de testare şi de tratament s-au îmbunătăţit de-a lungul timpului, ceea ce înseamnă că ”procentul persoanelor infectate care au decedat din cauza COVID-19 a scăzut de la 0,8% în tipul valului din primăvară la 0,3% până la sfârşitul anului”, când 25% din rata reală a infectărilor era reflectată în statisticile oficiale.
Subevaluarea numărului infectărilor ar însemna că virusul este mai puţin letal decât sugerează statisticile oficiale, extinzând rata deceselor în urma infectării cu mult sub rata oficială a mortalităţii în cazurile raportate.