2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateComisia Europeană: Încrederea în economia zonei euro s-a atenuat în august

Comisia Europeană: Încrederea în economia zonei euro s-a atenuat în august

Încrederea în economia zonei euro s-a atenuat peste aşteptări în august, după ce a urcat în luna iulie la cel mai ridicat nivel din istorie, odată cu reluarea afacerilor după eliminarea restricţiilor impuse pentru a stopa răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit Bloomberg şi Reuters.

Potrivit datelor publicate luni de Comisia Europeană, indicele sentimentului economic (ESI) a scăzut în august la 117,5 puncte, de la nivelul record de 119 puncte luna precedentă. Este primul declin înregistrat în acest an, datele sugerând că problemele din lanţurile de aprovizionare şi revenirea riscurilor legate de pandemie afectează redresarea. Cifra comunicată de Executivul comunitar diferă de estimările analiştilor, care se aşteptau la 118 puncte.

În industrie, optimismul a scăzut la 13,7 puncte în august, de la 14,5 puncte luna precedentă, pe fondul dificultăţilor înregistrate în lanţurilor de aprovizionare şi al deficitului de materii prime.

Încrederea în sectorul serviciilor, responsabil pentru două treimi din PIB-ul zonei euro, a scăzut la 16,8 puncte în august, de la 18,9 puncte luna precedentă, în timp ce încrederea consumatorilor s-a redus la minus 5,3 puncte luna aceasta, de la minus 4,4 puncte luna precedentă.

În schimb, indicele legat de aşteptările privind forţa de muncă a urcat la 112,8 puncte în august, datorită planurilor de angajări în construcţii, comerţ cu amănuntul şi servicii. Este cel mai ridicat nivel din noiembrie 2018.

Aşteptările privind preţul de vânzare în industrie, care indică noi presiuni inflaţioniste, a atins un nivel record în august.

În rândul consumatorilor, aşteptările inflaţioniste au urcat la 31,1 puncte în august, de la 30 de puncte luna precedentă, deşi sunt sub nivelul record de 38,7 puncte din 2001.

Cel mai sever declin al încrederii în economie s-a înregistrat luna aceasta în Franţa şi Olanda, dar scăderi au fost şi în Italia, Spania şi Germania.

Fondul Monetar Internaţional tocmai şi-a îmbunătăţit prognozele economice pentru zona euro, în acest an şi anul viitor, şi susţine că, în cea ce priveşte primele patru economii ale blocului comunitar, ritmul de creştere va accelera în lunile următoare. Banca Centrală Europeană se aşteaptă şi ea la o creştere economică puternică în trimestrul actual, chiar dacă a avertizat că înmulţirea cazurilor de infecţie riscă să afecteze relansarea. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS