4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUE a reimpus restricţii de călătorie unui număr de cinci ţări

UE a reimpus restricţii de călătorie unui număr de cinci ţări

Uniunea Europeană (UE) a reimpus restricţii de călătorie către teritoriul european unui număr de cinci ţări, inclusiv Statelor Unite. Casa Albă a anunţat, la rândul său, că studiază posibilitatea de a permite accesul pe teritoriul american al străinilor vaccinaţi, însă statele membre UE păstrează posibilitatea de a ridica aceste restricţii vizând acest tip de călătorie în cazul persoanelor complet vaccinate, relatează AFP, potrivit news.ro.

Cele cinci state restrase de pe lista prin care UE recomandă ridicarea restricţiilor vizând călătorii neesenţiale sunt, în afară de Statele Unite, Israelul, Libanul, Macedonia de Nord şi Muntenegru.

Kosovo a fost retras, de asemenea, de pe această listă, care este actualizată cu regularitate.

Frontierele americane sunt închise pentru majoritatea călătorilor

Varianta indiană (delta) a noului coronavirus este în creştere atât în Statele Unite, cât şi în Israel – una dintre primele ţări care au lansat o vastă campanie de vaccinare anticovid.

Frontierele americane sunt închise pentru majoritatea călătorilor internaţionali – indiferent că sunt testaţi sau vaccinaţi din martie 2020.

Condiţiile pe care Statele Unite le vor impune călătorilor străini

Însă Casa Albă, care spune de săptămâni de zile că studiază condiţiile unei redeschideri a acestor frontiere, a lăsat pentru prima oară se întrevadă, luni, condiţiile pe care Statele Unite le vor impune călătorilor străini – inclusiv europenilor.

”Agenţiile Guvernului federal continuă să lucreze la dezvoltarea unei proceduri coerente şi sigure pentru călătorii internaţionali, inclusiv din Europa”, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, o purtătoare de cuvânt a administraţiei lui Joe Biden, Jen Psaki.

”Asta va implica o consolidare a eforturilor de protejare a cetăţenilor americani, inclusiv printr-o eventuală înăsprire a procedurilor de testare a călătorilor internaţionali, iar acest lucru poate implica, la momentul respectiv, ca cetăţenii străini care vin în Statele Unite să fie complet vaccinaţi”, a precizat ea.

Lobby-ul companiilor aeriene din Statele Unite a denunţat decizia Bruxellesului.

”Recomandările Uniunii Europene sunt un pas în urmă şi au dezamăgit în mod clar companiile aeriene americane, care au lucrat cu diligenţă în vederea reluării serviciului transatlantic în deplină securitate”, a denunţat Airlines for America.

”Odată cu redeschiderea UE, americanii s-au grăbit să cumpere bilete, să-şi facă valizele şi să se întânească cu apropiaţii lor pe care nu i-am maivăzut de aproape doi ani”, continuă lobby-ul.

Lista ţărilor terţe cu privire la care UE recomandă ridicarea restricţiilor de călătorie cuprinde în prezent 17 ţări

Lista ţărilor terţe cu privire la care UE recomandă ridicarea restricţiilor de călătorie cuprinde în prezent 17 ţări, plus China – sub rezerva reciprocităţii -, dar şi regiunile administrative speciale Hong Kong şi Macao şi Taiwanul.

UE urmează să anunţe în zilele următoare că şi-a atins obiectivul vaccinării complete a 70% din populaţia adultă europeană – un obiectiv marcat însă de diferenţe între statele membre.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS