-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTwitter a pornit funcția Super Follows, prin care se pot câștiga bani din postări

Twitter a pornit funcția Super Follows, prin care se pot câștiga bani din postări

Twitter a introdus funcția „Super Follows”, care permite utilizatorilor rețelei sociale să câștige un venit lunar prin partajarea conținutului exclusiv cu urmăritorii sau abonații. Deocamdată, opțiunea este disponibilă pentru userii din Canada și SUA, însă urmează să se extindă la nivel global.

„Super Follows” funcționează pe iOS în cele două state, iar în perioada următoare va putea fi utilizată pe android și pe twitter.com la nivel internațional, a anunțat platforma social media.

Creatorii pot să își distribuie conținutul cu un grup selectat de persoane, care trebuie să se aboneze la contul lor. Astfel, cei care își partajează tweet-urile exclusiv cu abonații, pot câștiga până la 7,5 miliarde de dolari anual, dacă au 315 milioane de utilizatori activi zilnic, care plătesc conținutul, până la sfârșitul anului 2023.

Prețul unui astfel de abonament lunar pe Twitter este de 3, 5 sau 9 dolari și este stabilit de persoana care postează, în funcție de conținutul său.

Condițiile pe care un utilizator (creator) din SUA sau Canada, precum și la nivel global (când opțiunea va fi disponibilă) trebuie să le respecte pentru a-și monetiza contul sunt: să aibă cel puțin 10.000 de urmăritori, să aibă 18 ani și să fi postat de 25 de ori în ultima lună.

În mai 2021, Twitter a lansat o opțiune prin care utilizatorii care postează mesaje interesante pe rețeaua socială pot primi bani sub formă de bacșiș din partea celorlalți useri.

Noua formă de monetizare a tweet-urilor, disponibilă doar unui număr limitat de profiluri, se numește  „Tip Jar” (borcan pentru bacșiș) și funcționează pe Android sau de iPhone în limba engleză.

Cei care își activează „Tip Jar” din setările profilului pot primi bani de la alți utilizatorii Twitter prin 5 servicii online, deocamdată: Patreon, PayPal, Venmo, Bandcamp și Cash App. Donatorii pot vedea noul buton „Tip Jar” lângă cel de „follow” de la profilul care își actvează noua opțiune.

Toți cei care folosesc aplicația Twitter de Android sau iOS în limba engleză pot lăsa bacșiș celor care și-au activat butonul „Tip Jar”.

Grupul restrâns de profiluri care pot primi acum bani cu noua opțiune Twitter include jurnaliști, experți, organizații non-profit și alți creatori de conținut. „În curând, mai mulți oameni vor putea să-și adauge Tip Jar la profil și îl vom extinde la mai multe limbi”, a precizat Twitter.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS