7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFenomenul "vaccinării la chiuvetă": 200 de dosare penale, 450 de persoane cercetate

Fenomenul „vaccinării la chiuvetă”: 200 de dosare penale, 450 de persoane cercetate

Ministrul de Interne Lucian Bode a anunțat vineri că polițiștii au în lucru aproximativ 200 de doare penale în care se fac cercetări cu privire la eliberarea unor certificate false de vaccinare.

Potrivit ministrului de Interne, în dosarele penale aflate în lucru sunt cercetate aproximativ 450 de persoane.

„IGPR și Inspectoratul General al Poliției de frontieră, cele două structuri au în lucru în acest moment aproximativ 200 de dosare penale, în care sunt cercetate aproximativ 450 de persoane pentru presupuse infracțiuni de corupție, fals intelectual, fals informatic, fals material în inscrisuri oficiale”, a declarat Lucian Bode.

Acesta a anunțat că toate persoanele care vor fi găsite vinovate „vor răspunde în fața legii”.

„Vom continua aceste acțiuni, îmi doresc să eradicăm acest fenomen, va fi sigur imposibil, dar dimensiunea și cifrele pe care le-am prezentat arată implicarea structurilor MAI în eradicarea acestui fenomen”, a mai spus ministrul de Interne.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS