-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUraganul Ida: Bilanțul victimelor a ajuns la 45 de morți

Uraganul Ida: Bilanțul victimelor a ajuns la 45 de morți

-

Uraganul Ida continuă să facă ravagii în patru state din nord-estul SUA, unde bilanțul a ajuns la 45 de morți, relatează BBC. Orașul New York, unde a fost decretată stare de urgență, a fost paralizat, oamenii fiind sfătuiți să stea în case, iar metroul fiind inundat. Președintele Joe Biden a declarat că este nevoie de ”o investiție istorică” pentru a combate efectele crizei climatice.

SUA se confruntă cu efectele distructive ale schimbării climatice, iar a încerca să gestionăm această problemă este o ”chestiune de viață și de moarte”, a mai declarat Biden.

New York City și New Jersey s-au confruntat cu ploi abundente. fără precedent. Unii locuitori au rămas blocați în pivinițe inundate sau în propriile mașini.

Victime s-au înregistrat în șase state: New Jersey (cel puțin 23 de morți), New York (cel puțin 14, printre care și un băiețel de 2 ani), Pennsylvania (5), Connecticut, Maryland și Virginia.

Președintele Biden a declarat stare de urgență atât în New Jersey, cât și în New York, astfel încât aceste state vor putea accesa fondurile speciale destinate situațiilor de calamitate.

Impactul schimbării climatice asupra fenomenului furtunilor tot mai dese este încă neclar, însă ceea ce știm cu siguranță este că o creștere a temperaturii de la nivelul oceanului duce la o încălzire a aerului de deasupra și se creează astfel o energie mai mare care ajută la formarea uraganului, ciclonului sau taifunului.

Prin urmare, este probabil ca acestea să devină mai puternice și să declanșeze ploi extreme, notează BBC.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Cod galben de ceață în Dolj, Olt și Vâlcea

Administrația Națională de Meteorologie a transmis o atenționare de...

ȘTIRI GdS