8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCel puțin 58 de americani au murit în inundațiile provocate de furtuna Ida

Cel puțin 58 de americani au murit în inundațiile provocate de furtuna Ida

Rămășițele furtunii tropicale Ida au făcut mai mult rău decât ochiul ciclonului. Ida a început ca un urgan de categoria patru, a pierdut mult din intensitate, dar a adus ploi ca la potop şi inundaţii catastrofale, informează ȘtirileProTv.

Cel puțin 58 de oameni au murit. Cei mai mulți – înecați în mașini sau în apartamentele de la demisol, în special din New York și New Jersey. Președintele Joe Biden pledează pentru investiții de proporții, menite să contracareze efectele crizei climatice.

Multe locuri din New York și New Jersey se află încă sub ape după potopul din zilele trecute. Zeci de străzi sunt blocate, iar aproape o mie de locuitori nu au curent electric.

Kathy Hochul, guvernator al New York: „Sunt case care nu mai pot fi locuite, peste tot. Trebuie să ne descurcăm cu asta şi să avem grijă de oameni. Este momentul în care au mare nevoie. Este momentul să intrăm în acţiune şi să fim acolo pentru ei şi promit că vom fi.”

Louisiana este primul stat american lovit de furtuna Ida şi încă nu şi-a revenit după dezastru. Peste 80.000 de oameni au fost evacuaţi, iar cea mai mare rafinărie din zonă a fost oprită pentru aproape o săptămână.

Înconjurate de ape, mai multe case dintr-un orăşel au luat foc. Din cauza inundaţiilor şi a drumurilor distruse, pompierii nu au putut ajunge la incendiu.

Localnic: „Cu toții am vrut să putem face ceva. Nu am putut face nimic. Nimeni nu a putut face nimic. Totul s-a întâmplat din cauza podului. Dacă acel pod nu ar fi fost rupt, pompierii ar fi putut ajunge aici.”

Chiar dacă apele s-au mai retras, multe drumuri sunt complet distruse, iar asta face şi mai grea munca salvatorilor care spera să mai găsească în viaţa oameni daţi dispăruţi.

Președintele Biden a decretat stare de urgenţă în Louisiana, New Jersey și New York, astfel încât aceste state să poată accesa rapid fondurile speciale pentru zonele calamitate.

Joe Biden: „Până acum am asigurat 100 de milioane de dolari pentru ajutor direct pentru locuitorii din Louisiana, iar câte 500 de dolari vor intra în conturile lor astfel încât să poată să se descurce imediat cu chestiunile urgente.”

Cei loviţi de dezastru nu par să fie prea impresionaţi de mesajul autorităţilor, pe care le acuză că nu au evacuat la timp localităţile afectate de furtuna tropicală Ida.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS