0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateȘase palestinieni au evadat dintr-o închisoare israeliană săpând un tunel

Șase palestinieni au evadat dintr-o închisoare israeliană săpând un tunel

Șase palestinieni au evadat dintr-o închisoare de înaltă securitate din Israel, a anunțat poliția. Presa israeliană scrie că indivizii sunt membri ai unor grupări militante, informează Digi24. 

Cinci dintre ei aparțin grupării Jihadul Islamic, iar al șaselea este un fost comandant al unei facțiuni armate afiliată partidului Fatah, potrivit relatărilor din presă.

Cei șase erau colegi de celulă și au evadat săpând un tunel afară din închisoarea Gilboa, în nordul Israelului.

„Noaptea trecută am primit o serie de apeluri privind indivizi suspecți într-o zonă agricolă, iar responsabilii închisorii au descoperit rapid că cei șase au evadat din celula lor”, a declarat Eli Levy, purtătorul de cuvânt al poliției israeliane.

Forțele de securitate, care îi caută, bănuiesc că cei șase vor să ajungă în Cisiordania, teritoriu ocupat de Israel, unde Autoritatea Palestiniană exercită o guvernare limitată. 

Potrivit presei israeliene, unul dintre cei șase este Zakaria Zubeidi, fost comandant al Brigăzii Martirilor Al Aqsa Martyrs, mișcare asociată Fatah, din orașul Jenin din Cisiordania.

Această grupare a executat mai multe atacuri mortale împotriva Israelului în perioada 2000-2005.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS