Curtea Constituţională a României (CCR) a înregistrat, miercuri, sesizarea Executivului cu privire la un posibil conflict juridic între Guvern şi Parlament pe tema moţiunii de cenzură, au declarat, pentru Agerpres, surse din CCR.
Instanţa constituţională urmează să stabilească un termen pentru transmiterea punctelor de vedere de la Guvern şi Parlament.
Premierul Florin Cîţu a depus la Curtea Constituţională o sesizare cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională dintre Parlament şi Guvern pe tema moţiunii de cenzură a USR PLUS şi AUR, în care se invocă o conduită „neconstituţională, deopotrivă neloială şi abuzivă, faţă de autoritatea executivă”, întrucât moţiunea de cenzură ar fi fost iniţiată, depusă şi comunicată cu „încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale articolului 113 alineat (2) din Constituţie”.
În sesizare se susţine că Parlamentul, prin preşedintele Camerei Deputaţilor, „a încălcat dispoziţiile constituţionale cu privire la obligaţia comunicării moţiunii de cenzură către Guvern în aceeaşi zi cu depunerea acesteia, în speţă în data de 3 septembrie 2021”.
„De asemenea, Parlamentul României, prin Preşedintele Camerei Deputaţilor, cu încălcarea Constituţiei şi a prevederilor regulamentare, a comunicat o moţiune de cenzură iniţiată şi depusă cu nerespectarea condiţiilor constituţionale privind numărul minim de semnături valide care să reflecte manifestarea de voinţă a unei pătrimi din numărul parlamentarilor la data iniţierii respectivei moţiuni de cenzură”, se mai arată în document.