Trei persoane au fost reţinute de poliţiştii de frontieră din Botoşani, după ce au fost prinse transportând ţigări de contrabandă în valoare de peste 270.000 de lei, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi, informează Agerpres.
Potrivit sursei citate, cei trei au fost depistaţi pe raza localităţii Baranca în momentul în care cărau 13 de pachete cu ţigări.
Pentru prinderea contrabandiştilor, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani şi cei de la Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani au fost nevoiţi să facă uz de arme.
„Pe timpul acţiunii, au fost observate prin pădure, pe direcţia localităţii de frontieră Baranca, judeţul Botoşani, trei persoane care transportau în spate colete voluminoase. La somaţiile legale prin voce ale poliţiştilor de frontieră, aceştia au abandonat coletele şi au încercat să fugă.
Colegii noştri au folosit armamentul din dotare, trăgând mai multe focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, reuşindu-se reţinerea celor trei persoane.
În urma executării activităţilor poliţieneşti, în imediata apropiere, poliţiştii de frontieră au descoperit 13 colete voluminoase, fiecare conţinând câte patru baxuri cu ţigări”, se precizează în comunicat.
Cele trei persoane urmează să fie prezentate instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României.