0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMAE, avertizare de călătorie pentru Spania. Incendii masive de vegetație

MAE, avertizare de călătorie pentru Spania. Incendii masive de vegetație

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei, Comunitatea Autonomă Andaluzia, că este un incendiu activ de vegetaţie forestieră în provincia Malaga, în oraşele Jubrique, Genaguacil, Estepona şi Benahavis.

Incendiul afectează o suprafaţă de aproximativ 2.200 de hectare, iar, potrivit informaţiilor transmise de autorităţile spaniole, din zonele afectate au fost evacuate, până în prezent, aproximativ 1.000 de persoane, precizează un comunicat al MAE transmis vineri.

Cetăţenii români care se află în zonele afectate pot contacta autorităţile spaniole competente

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să consulte în permanenţă informaţiile comunicate de autorităţile spaniole în acest sens şi să respecte cu stricteţe instrucţiunile şi avertismentele acestora. În caz de urgenţă, cetăţenii români care se află în zonele afectate pot contacta autorităţile spaniole competente, apelând telefonul de urgenţă 112.

De asemenea, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Secţiei Consulare ale Ambasadei Românei la Madrid: +34917344004 şi ale Consulatului General al României la Sevilla la: +34954233243, +34954230947, +34954624053, +34954624070, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web http://www.aemet.es/es/eltiempo/prediccion/avisoshttp://madrid.mae.ro/www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, mai precizează sursa citată. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS