-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVladimir Putin, îndurerat la înmormântarea fostului său bodyguard

Vladimir Putin, îndurerat la înmormântarea fostului său bodyguard

Vladimir Putin și-a luat adio de la prietenul său, fostul ministru al Situaţiilor de Urgenţă, Evgheni Zinicev, care a murit miercuri în timpul unui exercițiu militar la Norilsk, informează Observatornews.

Vladimir Putin, vizibil afectat, și-a sprijinit de două ori capul pe sicriul deschis al lui Evgheni Zinicev, acoperit cu steagul Rusiei.

S-a așezat apoi alături de soția ministrului, Natalia, și de fiul acestora, Denis, la ceremonia de înmormântare.

S-a apropiat de două ori de sicriul deschis, înclinând capul și, în timp ce se îndepărta, era vizibil îndurerat.

A murit încercând să salveze un cameraman

Zinicev, în vârstă de 55 de ani, a murit în Arctica, în timpul unor exerciții de apărare civilă și militară. Un cameraman care filma soldații a alunecat de pe o stâncă, iar ministrul rus s-a grăbit să-l salveze, însă s-a izbit cu capul de o piatră și a murit.

Evgheni Zinicev era ministru pentru Situații de Urgență din 2018 și un membru-cheie în aparatul de apărare al președintelui rus Vladimir Putin.

După moartea lui Zinicev, Putin a reacționat spunând că este o „pierdere uriașă”, caracterizându-l drept un om cu „o forță și un curaj incredibil”.

La funeralii au mai asistat premierul Mișustin, fostul președinte Medvedev și Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS