0.6 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOvidiu Vizante și-a dat demisia de la șefia CFR Călători

Ovidiu Vizante și-a dat demisia de la șefia CFR Călători

Ovidiu Vizante, care conduce CFR Călători din luna aprilie a acestui an, și-a dat demisia, a confirmat Ministerul Transporturilor pentru Antena 3.

Ovidiu Vizante și-a dat demisia din funcția de director general al CFR Călători pe 27 august, cu intrarea efectivă în vigoare în data de 1 octombrie 2021.

Demisia i-a fost aprobata astăzi de Consiliul de Administrație al CFR Călători.

Contactat de Antena 3, Ovidiu Vizante a refuzat să confirme demisia și a întrerupt apelul: ”Nu știu ce ați aflat dumneavoastră, întrebați în altă parte, vă rog mult”, a fost răspunsul șefului CFR Călători.

Mandatul șefului CFR Călători Ovidiu Vizante, cel care le spunea jurnaliștilor să caute soluții pentru oamenii blocați în câmp, a fost prelungit de Consiliul de Administrație al instituției la jumătatea lunii august.

Ovidiu Vizante a fost implicat într-un scandal la finalul lunii iulie, atunci când un tren cu copii care plecase la ora 19.00 din Mangalia a ajuns abia a doua zi dimineață, la ora opt și jumătate, în Gara de Nord. Jurnaliștii Antena 3 au cerut atunci explicații, însă Ovidiu Vizante le-a cerut jurnaliștilor să găsească ei soluții.

În urma incidentului, Florin Cîțu spunea că dacă ar fi ministru al Transporturilor l-ar concedia pe şeful CFR Călători.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS