8.4 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateStudent german, împuşcat de un bărbat pe care îl atenţionase să-şi pună masca în benzinărie

Student german, împuşcat de un bărbat pe care îl atenţionase să-şi pună masca în benzinărie

Un student de 20 de ani, angajat part-time al unei benzinării din Germania, a fost împuşcat mortal pe fondul unei dispute legate de masca de protecție, informează Antena3.

Potrivit poliției, un bărbat, de 49 de ani, a intrat, sâmbătă seară, într-o benzinărie Aral din orașul Idar-Oberstein, landul Renania-Palatinat.

Bărbatul nu avea nasul și gura acoperite de mască, așa cum cer regulile antipandemie.

El a pus pe tejgea un bax de bere și a cerut să plătească.

Alexander, vânzătorul de la casă, un student de 20 de ani angajat part-time, i-a atras clientului atenția pentru că nu purta mască și a refuzat să-i vândă berea.

Clientul a plecat acasă, plin de nervi din cauza incidentului.

Ajuns la domiciliu, și-a luat pistolul, și-a luat și o mască de protecție și s-a întors la benzinărie.

Cu mască, dar și cu pistol, înapoi la benzinărie

De data asta, bărbatul purta mască, dar, potrivit celor stabilite la interogatoriul poliției, el și-ar fi pus-o în mod intenționat incorect, tocmai pentru a provoca o nouă reacție din partea vânzătorului.

Când acesta i-a atras din nou atenția în legătură cu masca, bărbatul a scos pistolul și l-a împușcat în cap.

Duminică dimineață, el s-a dus însoțit de o femeie la secția de poliție, pentru a se preda, relatează presa germană.

El a fost arestat. Polițiștii au constatat că suspectul nu avea cazier.

Stresat de pandemie

La percheziția apartamentului său, oamenii legii au găsit pistolul cu care a fost comisă crima, dar și alte arme de foc și muniție.

Originea armelor urmează să fie stabilită. Bărbatul nu deținea permis de port-armă.

El le-a mărturisit anchetatorilor că era foarte stresat din cauza restricțiilor pandemice și că l-a ucis pe vânzător „pentru a trage un semnal”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS