8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 1.500 de copii, solicitanţi de azil în România

Peste 1.500 de copii, solicitanţi de azil în România

Gabriela Alexandrescu, preşedintele executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii România, a declarat, joi, că în perioada pandemiei s-au înregistrat cele mai multe cereri de azil din istorie în ţara noastră, respectiv 6.156, dintre care 1.551 au fost pentru copii.

„Alarmant este faptul că din cei 1.551 de copii 62% au fost copii neacompaniaţi, copii care au venit fără familia lor alături. Această tendinţă ascendentă continuă şi în primele şase luni ale anului 2021, doar în primul semestru au fost depuse 5.102 cereri, din care 1.511 minori, dintre aceştia 875, mai mult de jumătate, fiind copii singuri”, a spus Gabriela Alexandrescu în cadrul unei dezbateri online, în cadrul căreia a fost lansat proiectul „Incluziunea socială a migranţilor prin implicarea comunităţilor locale”.

Principalele ţări de provenienţă ale persoanelor care au solicitat azil în România sunt Afganistanul, care are peste jumătate dintre cererile de azil şi din numărul total de copii, peste 70% vin din Afganistan, Siria – cu 15% şi Irak – cu 7%.

Potrivit Gabrielei Alexandrescu, această cerere mare a solicitărilor din ultimii ani necesită o planificare adecvată şi în acelaşi timp o flexibilitate a măsurilor de sprijin şi suport.

„Una dintre cele mai mari dificultăţi care se răsfrânge asupra minorilor neînsoţiţi este legată de desemnarea reprezentantului legal care are rolul de a reprezenta interesele copilului neînsoţit pe tot parcursul procedurii de acordare a unei forme de protecţie internaţională. Până la numirea acestuia, copiii beneficiază doar de o parte din drepturile şi asistenţa de care au nevoie”, a mai spus Alexandrescu.

Proiectul „Incluziunea socială a migranţilor prin implicarea comunităţilor locale” este derulat în parteneriat cu Asociaţia Serviciul Iezuiţilor pentru Refugiaţi din România, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, finanţat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin granturile SEE 2014 – 2021. Scopul proiectului este dezvoltarea unui cadru sustenabil şi favorabil derulării de acţiuni de advocacy la nivel local şi naţional pentru a realiza justiţia socială, incluziunea şi creşterea capacităţii refugiaţilor şi solicitanţilor de azil de a-şi cunoaşte şi cere drepturile.

Gabriela Alexandrescu a atras atenţia asupra vulnerabilităţilor din centrele pentru refugiaţi, pe fondul înrăutăţirii situaţiei în Afganistan: „Copiii prinşi în teatrele de război sunt într-o situaţie dramatică. În ultima lună, odată cu retragerea forţelor aliate din Afganistan, sute de copii din Afganistan au fost nevoiţi să îşi abandoneze casa şi, în multe cazuri, familia, şi să fugă din calea violenţelor. E nevoie de o intensificare a serviciilor sociale în centrele de refugiaţi, şi aşa încărcate, iar pandemia pune probleme suplimentare”.

În perioada ianuarie – iunie 2021, Salvaţi Copiii a acordat o atenţie deosebită furnizării de servicii directe copiilor, părinţilor şi adulţilor vulnerabili solicitanţi de azil sau beneficiari ai protecţiei internaţionale.

Activităţile Organizaţiei Salvaţi Copiii s-au desfăşurat în Centrele Regionale de Proceduri şi Cazare pentru Solicitanţii de Azil din Bucureşti, Galaţi, Rădăuţi, Şomcuta Mare şi Timişoara, aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări. Au fost desfăşurate activităţi de asistenţă socială, cu accent pe acordarea de suport material pentru acoperirea nevoilor de bază, consiliere socială şi informare. De asemenea, a fost oferit sprijin educaţional pentru copii în vederea asigurării accesului echitabil la educaţie. Au fost distribuite pachete cu materiale educaţionale şi recreative pentru copii, precum şi pachete cu produse sanitare, îmbrăcăminte şi alimente.

Astfel, Organizaţia Salvaţi Copiii a oferit servicii educaţionale şi sociale pentru 594 de copii (dintre care 302 minori neînsoţiţi) şi pentru 434 de adulţi solicitanţi de azil şi beneficiari ai protecţiei internaţionale. Dintre aceştia, 379 de copii şi 318 adulţi au beneficiat de sprijin material (alimente, haine, medicamente, igienico-sanitare, tablete), 546 de copii şi 434 de adulţi au beneficiat de consiliere informaţională, 145 de copii au beneficiat de servicii educaţionale şi activităţi recreative, iar 208 copii şi 54 de adulţi au primit asistenţă în vederea accesării serviciilor sociale (consiliere, acompaniere, depunere dosare sociale, alocaţii, acte stare civilă, dosare de handicap etc.).

Organizaţia Salvaţi Copiii este activă în domeniul azilului încă din 1995.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS