0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSUA au acordat talibanilor două excepții de la sancțiunile economice

SUA au acordat talibanilor două excepții de la sancțiunile economice

Statele Unite au acordat talibanilor, care au preluat puterea în această vară în Afganistan, două scutiri de la sancţiunile economice impuse cu scopul de a facilita furnizarea de ajutor umanitar, transmite sâmbătă AFP.
Prima scutire permite executivului american, ONG-urilor şi anumitor organizaţii şi entităţi internaţionale „să ofere asistenţă umanitară Afganistanului sau alte activităţi care contribuie la nevoile de bază” ale populaţiei, potrivit unui comunicat al ministerului economiei.

A doua scutire autorizează anumite tranzacţii ce vizează exportul de produse agricole (alimente, seminţe, îngrăşăminte), medicamente şi echipamente medicale.

Ministerul „rămâne angajat în a se asigura că sancţiunile SUA nu limitează capacitatea civililor din Afganistan de a primi sprijin umanitar din partea guvernului SUA sau a comunităţii internaţionale, în timp ce continuă să nu permită accesul talibanilor şi al altor entităţi şi persoane aflate sub sancţiuni la anumite active”.

Afganistanul, o ţară deja foarte săracă, este ameninţată să se scufunde şi mai multe în precaritate ca urmare a sancţiunilor economice şi a întreruperii mai multor programe umanitare după preluarea puterii la Kabul de către talibani.

Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional şi-au suspendat ajutorul, în timp ce SUA au îngheţat rezervele Băncii Centrale Afgane deţinute la Washington.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS