0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAproximativ 135.000 de persoane au trecut prin punctele de frontieră, în ultimele 24 de ore

Aproximativ 135.000 de persoane au trecut prin punctele de frontieră, în ultimele 24 de ore

Aproximativ 135.000 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 35.900 mijloace de transport (dintre care 11.000 automarfare) au efectuat formalităţile de control prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări în ultimele 24 de ore, informează, duminică, IGPF.

Potrivit unui comunicat al IGPF, sâmbătă, pe sensul de intrare au fost aproximativ 68.000 persoane cu 18.500 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 67.000 persoane cu 17.400 mijloace de transport, conform Agerpres.

Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 41.900 de persoane

Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 41.900 de persoane şi 13.200 de mijloace de transport (5.200 automarfare), din care pe sensul de ieşire din ţară au fost aproximativ 22.500 de persoane cu 6.200 mijloace de transport.

Poliţiştii de frontieră au constatat 86 fapte ilegale

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 86 fapte ilegale (27 infracţiuni şi 59 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

De asemenea, arată sursa citată, au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 1.755.500 lei.

În ultimele 24 de ore, nu s-a permis intrarea în ţară a 26 cetăţeni străini

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 16.300 lei.

În ultimele 24 de ore, nu s-a permis intrarea în ţară a 26 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 14 cetăţeni români din diferite motive legale. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS