-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdrian Oros își dă demisia din funcția de ministru al Agriculturii

Adrian Oros își dă demisia din funcția de ministru al Agriculturii

Adrian Oros a anunţat că astăzi îşi dă demisia din funcţia de ministru al Agriculturii.

Adrian Oros a preluat portofoliul Ministerului Agriculturii în luna noiembrie 2019 și a făcut parte din toate cabinetele Orban până în decembrie 2020. Ulterior, susținut de fostul PNL, Ludovic Orban, Oros a făcut parte și din cabinetul Florin Cîțu începând cu ianuarie 2021. Adrian Oros este la cel de-al treilea mandat de parlamentar, fiind la acest moment senator de Cluj (a fost anterior de două ori deputat 2012-2020) și membru în Comisia de agricultură din cadrul Senatului României.

Mesajul ministrului Oros

”Azi îmi voi depune demisia din funcția de Ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Pentru Premierul Florin Câțu (Cîțu – n.r.), agricultura si industria alimentară nu au fost niciodată priorități, ca atare:

  1. Bugetul MADR pentru anul 2021 reprezintă 60% din execuția bugetară a anului 2020, cu efecte asupra programelor aflate în derulare. La rectificarea bugetară, MADR a primit o sumă infimă, absolut insuficientă.
  2. În PNRR nu a fost cuprins nici un proiect major pentru agricultură. Asta deși în primul draft trimis la Comisie, în noiembrie 2020, PNRR conținea un proiect complex pentru gestionarea apei în agricultură (irigații, desecare/ drenaj și sistem antigrindină), în valoare de 6,5 miliarde euro, proiect asumat în Programul de guvernare, alături de Rețeaua de depozitare, procesare si distribuție a produselor românești, alt proiect care nu a mai avut loc in PNRR.
  3. Nu există suficientă determinare, pentru eradicarea activității samsarilor, a vânătorilor de subvenții și a pieței negre, care afectează fermierii corecți. Astfel, orice subvenție, orice formă de sprijin devine ineficientă.

Şi în România #SePoate!

Mulțumesc tuturor celor cu care în această perioadă am colaborat, atât la elaborarea Programului de tranziție, la viitorul Program Național Strategic, dar si în activitatea curentă.

Am avut onoarea și norocul să cunosc oameni deosebiți, profesioniști, atât în Guvern, în MADR sau în mediul asociativ. M-am bucurat să pot promova pe pagina mea si a ministerului, pe toți cei întâlniți în deplasările prin țară, fermieri români care performează, care sunt exemple de succes.

Am vrut să arăt că și în România #SePoate!”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS