Pandemia, explozia fără precedent a infectărilor cu virusul COVID-19 – întreg sistemul medical fiind aproape depășit de situație – criza politică ce a adus Guvernul într-o situație de echilibru extrem de fragil, creșterea explozivă a prețurilor la energie au făcut să se lase o „ceață deasă” peste toate celelalte probleme socio-economice la fel de importante pentru prezentul și viitorul a milioane de cetățeni români.
Este de ajuns să parcurgem doar seria comunicatelor oficiale de presă ale ministerelor din ultimele săptămâni.
Nimic sau aproape nimic esențial. Problema salariului minim pe economie – noi o considerăm deosebit de importantă – este una marginală, fiind folosită în contre politice și, mai grav, în predicții fără substanță asupra nivelului preconizat. Doar cifre. Acesta este și motivul pentru care continuăm seria articolelor de informare și consultare la nivel național, acțiune inițiată de Uniunea Generală a Industriașilor din România ( UGIR), cu privire la stabilirea salariului minim pe economie, obiectivul fiind acela de a oferi un sprijin real în discuțiile și negocierile din cadrul Consiliului Național Tripartit de Dialog Social (CNTDS) care ar trebui reunit săptămânal, la solicitarea primului ministru. Subliniem, ”ar trebui”, deoarece o decizie politică – pe baze de contabilitate bugetară, fără argumente și analiză de impact – ar face ca problema salariului minim să genereze probleme maxime.
UGIR a arătat în materialele anterioare câte necunoscute are acest calcul salarial.
Numărul real de salariați aflați la nivelul minim de salarizare, sectoarele economice cu adevărat vulnerabile la o astfel de decizie, pachetul tampon de soluții, în special fiscale, nu le-am regăsit nici măcar în declarațiile publice. Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), membră UGIR, a demonstrat cât se poate de clar că nu suma minimă este importantă, ținând cont de faptul că decizia a fost și este una eminamente guvernamentală (din păcate), ci maniera strategică de aplicare a măsurii.
Discrepanțele majore între zonele de dezvoltare ale României – aici calculele și opiniile Agențiilor de Dezvoltare Regională sunt ca și inexistente – diferențele clare între sectoarele economice, efectele asupra întreprinderilor mici și mijlocii, nivelul de calificare a forței de muncă, precum și capacitatea de adaptare la noile condiții din piață și chiar mobilitatea acesteia încă lipsesc din fundamentarea viitoarei decizii de majorare a salariului minim pe economie. De aici distorisiuni de imagine. Iată un exemplu oferit de recenta analiză BestJobs.
Ce arată analiza datelor din ultimele 30 de zile de pe platforma BestJobs:
Analiza datelor din ultimele 30 de zile de pe platforma BestJobs arată că București este pe primul loc când vine vorba de cea mai mare ofertă salarială medie, cu salarii cuprinse între 957 și 1387 de euro net, pentru poziții în domenii precum IT, Medicină, Vânzări, Management, Construcții/Instalații. La o diferență foarte mică este Clujul, care oferă salarii între 879 și 1269 de euro net, pentru poziții similare. În județul Timiș, domeniile cu cele mai atractive oferte sunt IT, Medicină, Inginerie și Producție, Marketing, Agricultură/Zootehnie, iar salariile lunare nete sunt foarte apropiate de nivelul celor din Cluj, mai exact, între 851 și 1.155 de euro net.
Deși analiza menționată ne poate induce în eroare creând o imagine pozitivă atât a numărului locurilor de muncă, cât și a nivelului salarial, citită cu atenție, ea nu face decât să sublinieze decalajele între domenii de activitate și între salariile din fiecare zonă în parte a țării. Desigur, tot aparent, salariile nu reprezintă o problemă pentru firmele din București, Cluj, Arad, Timișoara, Iași și Craiova, deși forța de muncă a devenit deficitară. Restul firmelor ce pot face ca să depășească actualele probleme cu care se confruntă și să se alinieze la nivelul unui nou salariu minim pe economie? Din păcate, realitatea ne demostrează acest lucru, sunt forțate să se adapteze, uneori la limita legii pentru a rezista. Dacă se poate.
UGIR a atras atenția că creșterea nivelului salariului minim poate împinge unele companii către zona economiei la negru sau la gri
De altfel, UGIR a atras atenția că creșterea nivelului salariului minim poate împinge unele companii către zona economiei la negru sau la gri. Înțelegerea lucidă a faptului că, în anumite condiții ale economiei locale, creșterea presiunii economice trebuie să fie luată în considerare când se ia decizia majorării salariului minim. Companiile, în funcție de profilul de activitate, pot avea sau nu oportunități legale de a ocoli presiunea fiscală.
Companiile din domeniul retail, de exemplu, au posibilitatea de a plăti angajaților o parte din salariu în bonuri de masă valorificabile chiar în propria unitate, soluție aplicată pe scară largă de către rețelele de supermarket-uri sau hypermarket-uri. În acest fel, companiile nu doar că își reduc cheltuielile salariale, dar își și reconvertesc o parte din aceste cheltuieli în încasări. Companiile din alte domenii de activitate (construcții, reparații auto, industria mobilei ș.a.) nu au această posibilitate. Rămâne o discuție deschisă dacă și în ce măsură principiul nu ar trebui transformat în posibilitate de acțiune permisă tuturor tipurilor de companii.
Pornind de la aceste exemple, Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), membră a Uniunii Generale a Industriașilor din România, trage un semnal de alarmă legat de creșterea nefundamentată a salariului minim pe economie:
”Dezechilibrul pe care îl generează o astfel de decizie duce la concedieri, falimente, creșterea prețurilor, scăderea reală a puterii de cumpărare a populației, deci scădere economică, nicidecum creștere, așa cum este prezentată de politicieni. Și nici măcar nu este prima oară când se întâmplă același lucru, în același fel. Se pot analiza toate etapele anterioare ale acestor creșteri ale salariului minim în România sau în orice altă țară, pentru a vedea care au fost consecințele, pe termen scurt, mediu și lung.
”România are peste 5 milioane de angajați, dintre care doar 1,2-1,3 milioane lucrează în sistemul bugetar.”
Dacă statul și-ar asuma creșterea salariului minim în sistemul bugetar, ar calcula un efort bugetar mai mare, pe care guvernul, prin Ministerul Finanțelor, ar ști dacă și-l poate permite sau nu, conform unor predicții. În acest caz, statul și-ar asuma o alocare bugetară mai mare, pentru a plăti salariile majorate. Dar acest lucru nu este posibil, pentru că ar crea discriminări. Și atunci statul intervine brutal în contabilitatea companiilor private, pe care le obligă să aloce sume mult mai mari pentru plata salariilor, fără să-i peste cuiva din ce buget se vor aloca acei bani sau dacă ei există.
”Cele mai afectate de aceste creșteri vor fi companiile mici„
În acest caz, este firesc să se ajungă la reduceri de costuri, iar acestea nu pot fi făcute din ceva ce nu există, ci doar din ceva ce există – adică mai ales prin reducerea activității, respectiv a numărului de angajați. Cele mai afectate de aceste creșteri vor fi companiile mici, care întotdeauna sunt sortite falimentului. Mai multe insolvențe și falimente înseamnă creșterea șomajului și scăderea puterii de cumpărare, adică scădere economică. În cazul firmelor de transport din România, statul nu-și pune problema că prin obligarea creșterii salariilor se forțează creșterea prețurilor pentru transport – de persoane și de mărfuri.
Toate aceste costuri vor fi suportate tot de populație, dacă Executivul nu vine și cu măsuri complementare, cum ar fi reducerea taxelor și a impozitelor sau subvenții. Dar taxele și impozitele cresc, nu scad. De fapt, toate taxele, impozitele, amenzile cresc odată cu salariul minim pe economie, la care se raportează, conform legislației în vigoare.
Clasa politică încearcă să arate cât de mult le pasă de populație, prin creșterea salariului minim pe economie, dând de înțeles că angajatorii se plâng degeaba de această impunere, pentru că nu se poate lucra doar pe salariul minim. Dar ceea ce „uită” să spună este faptul că aceste creșteri generează automat alte creșteri ale tuturor salariilor, tocmai pentru că nu se poate păstra vechiul nivel salarial care duce la egalizarea veniturilor unui muncitor necalificat cu cele ale unor specialiști. Automat cresc toate salariile, dar economia a arătat, de fiecare dată, că imediat cresc și toate prețurile, sunt concediați oameni, atribuțiile lor sunt preluate de cei care rămân angajați, iar aceștia devin nemulțumiți, pentru că astfel sunt obligați (prin decizia Guvernului, cu toate consecințele pe care le implică) să muncească mai mult, pentru mai puțini bani, cu o putere de cumpărare mai mică.
”De fapt, creșterea salariului minim este o interpretare românească a solicitării Comisiei Europene de a stabili (nu de a majora) salariul minim net pe economie.„
Ceea ce face Guvernul acum este o reinterpretare favorabilă creșterii încasărilor la bugetul de stat, chiar din taxe, impozite și amenzi – care se calculează pe baza salariului minim pe economie, adică vor crește, după majorarea salariului minim. Specialiștii în Resurse Umane avertizează, de mulți ani, că o astfel de creștere a nivelului salariului minim poate antrena fenomene de comportament antreprenorial neprevăzute.
Unii angajați din România au putut beneficia de scutiri de taxe și impozite pe salariu, mai mulți ani, tocmai pentru a ajuta domeniul IT să crească și să păstreze specialiștii în țară. O astfel de soluție s-ar putea lua pentru toți angajații, dacă se impune creșterea salariilor în beneficiul populației, pentru a diminua efectele negative, dar și așa ar rămâne problema majorării prețurilor la toate produsele și majorarea altor taxe, impozite și amenzi, care ar genera oricum scăderea puterii de cumpărare și scădere economică.
Mai mult, se poate constata că de fiecare dată când a crescut astfel salariul minim pe economie s-a înregistrat și o creștere a economiei „la negru” sau „la gri”.
„Creșterea presiunii economice trebuie să fie luată în considerare când se ia decizia majorării salariului minim.„
Pe de altă parte, această creștere forțată a salariului minim pe economie este doar în avantajul politicienilor, pentru că piața se reglează singură, în privința plății salariilor angajaților. Există domenii de activitate precum construcțiile, unde a crescut salariul minim de patru ani, la 3.000 de lei net pentru muncitorii necalificați, iar angajatorii acordă suplimentar mai multe bonusuri, pentru a putea lucra cu angajații. Și în alte domenii crește nivelul de salarizare în funcție de negocierea dintre angajat și angajator. De fapt, cea mai normală abordare ar fi libertatea de negociere între angajat și angajator, în mediul privat, pentru că nu doar angajații au nevoie de angajator, ci și firmele au nevoie de oameni competenți, pe o piață liberă care presupune competiția.
Angajații din domeniul privat nu sunt plătiți indiferent de rezultate (ca la stat), deci și salariile lor trebuie să reflecte valoarea pe care o au într-o companie privată. Protecția pe care statul pretinde că dorește să o ofere ar fi pentru cei peste 1 milion de angajați cu salariul minim pe economie (în cea mai mare parte fiind muncitori necalificați), însă efectele reale, pe termen scurt și mediu, vor fi scăderea puterii de cumpărare a acestora sau chiar pierderea locurilor de muncă.
”Cerem Guvernului să devină responsabil ”
Cerem Guvernului să devină responsabil, mai ales acum, când deja este haos în economie, la nivel european, din cauza majorării prețurilor la energie, care vor atrage scumpiri în lanț, în prag de iarnă. O astfel de decizie de creștere a salariului minim pe economie, în timp foarte scurt, ar crea și mai multe probleme pentru românii cu veniturile cele mai mici și pentru firmele mici și mijlocii. În condițiile în care IMM-urile reprezintă 97% din economia României, un astfel de atac la IMM-uri poate degenera în colaps economic” – susţine Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.
Iată un alt exemplu care demonstrează că o politică salarială nefundamentată ne poate aduce în situația în care salariul minim să genereze probleme maxime.
