Premierul Florin Cîțu a anunțat că în ședința de guvern a fost adoptată prin ordonanţă de urgenţă prelungirea mandatelor directorilor generali interimari de la SRR şi SRTV, precizând că a cerut Parlamentului să rezolve această problemă.
„A trebuit să intervenim iar, pentru că Parlamentul se pare că a uitat, mai are şi alte lucruri de făcut în afară de moţiuni de cenzură, dacă nu adoptam astăzi ordonanţă de urgenţă de prelungire a mandatelor directorilor generali la Societatea Română de Radio şi Societate Română de Televiziune, ar fi apărut probleme. Ştiţi foarte bine că am prelungit acum o lună, 30 de zile. Parlamentul, 30 de zile, nu a avut timp să rezolve problema, aşa că astăzi, iarăşi am luat o decizie, dar este ultima oară când Guvernul va mai prelungi. Parlamentul este acolo să-şi facă treaba, le cer parlamentarilor şi preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului să-şi facă treaba rapid, să corecteze această problemă, să lase orice alte lupte politice pentru că interesul românilor ar trebui să primeze”, a declarat Florin Cîţu.