-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGuvernul dă 40 de milioane de lei pentru două avioane de transport medicalizat

Guvernul dă 40 de milioane de lei pentru două avioane de transport medicalizat

Guvernul a avizat achiziţionarea a două avioane de transport medicalizat, în valoare totală de 40 de milioane de lei.

Licitaţia este în curs de finalizare şi că fiecare avion va putea transporta până la trei pacienţi, dintre care doi de terapie intensivă.

„Astăzi a fost emisă o hotărâre de guvern, de importanţă majoră pentru noi, pentru sistemul de urgenţă, pentru a aviza investiţia care depăşeşte 40 de milioane de lei – este obligatoriu să se emită, pentru astfel de investiţii, hotărâri de guvern – pentru achiziţionarea a două avioane de transport medicalizat, care vor funcţiona în cadrul Inspectoratului de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne, respectiv al SMURD-ului. De fapt, acest aviz s-a primit astăzi, licitaţia fiind deja în curs de finalizare. Suntem în ultima etapă a licitaţiei. Vorbim de două avioane mediu curier, fiecare cu capacitatea între doi-trei pacienţi. Doi, de terapie intensivă, posibilitate de transfer cu incubatorul şi, bineînţeles, care acoperă o rază mare de acţiune”, a spus Raed Arafat într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

Secretarul de stat a menţionat că achiziţia se realizează din fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Programului POIM.

„În cazul în care licitaţia, care se află în ultima fază, va fi terminată, noi sperăm că semnarea contractelor va avea loc chiar în cursul acestei luni. E un lucru foarte pozitiv pentru noi, pentru că vor înlocui avioanele vechi pe care le avem şi care au fost prin donaţie. Ele vor trece ca rezervă. Şi vom avea două avioane moderne, noi, care vor deservi populaţia”, a spus Raed Arafat. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS