La aproape 11 luni de la incendiul care a mistuit Secția de terapie intensivă a Spitalului Județean din Piatra Neamț și în urma căruia și-au pierdut viața 15 oameni, ancheta procurorilor nu este finalizată. Parchetul General a publicat marți detalii despre stadiul cercetărilor: au fost solicitate 18 expertize medico-legale, au fost făcute 6 expertize genetice pentru a stabili identitatea victimelor și au fost audiate peste 130 de persoane, potrivit hotnews.
Conform Parchetului General, în acest dosar de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă activitățile efectuate până la această dată au vizat administrarea unui probatoriu complex.
Stadiul anchetei, prezentat de Parchetul General:
1. Au fost făcute cercetări la fața locului în perioadele: 14.11.2020-15.11.2020, 18.11.2020, 24.11.2020, 15.12.2020, 12.02.2021, 25.02.2021-26.02.2021, 4.03.2021, 17.03.2021, 18.03.2021, 3.06.202, 8.06.2021 și 18.06.2021. Au fost ridicate probe materiale necesare expertizelor dispuse.
2. Au fost dispuse și făcute 18 expertize medico-legale pentru stabilirea cauzelor deceselor atât ale persoanelor decedate ca urmare a incendiului, cât și ale altor persoane pentru a stabili dacă decesul s-a produs din cauza acelorași împrejurări. În cazul uneia dintre expertize, raportul medico-legal nu a fost finalizat din lipsa documentelor necesare, documente ce au fost obținute în urma unui ordin european de anchetă.
Pentru 5 expertize dintre cele menționate a fost sesizată Comisia Superioară de Medicină Legală. Au fost dispuse și alte 3 noi expertize medico-legale. Totodată, au fost dispuse și efectuate 6 expertize genetice pentru stabilirea identității victimelor.
3. A fost realizată audierea a 23 de persoane din cadrul personalului medical, 29 de persoane aparținând personalului tehnic din cadrul Spitalului Județean de Urgență și ISU Neamț, 3 persoane vătămate, 59 aparținători ai persoanelor decedate în incendiu, precum și alte peste 20 de persoane lucrători la societăți comerciale și întreprinderi individuale.
Majoritatea persoanelor menționate anterior au fost reaudiate pentru clarificarea împrejurărilor noi apărute pe parcursul cercetărilor.
4. Au fost ridicate înscrisuri medicale și financiar-contabile de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, în perioada 15-25 noiembrie 2020, întocmindu-se 14 procese verbale în acest sens, în cadrul unor percheziții și ridicări silite de înscrisuri. Ridicarea de înscrisuri a continuat pe întreaga durată a cercetărilor, ultimele demersuri fiind efectuate la 1 octombrie 2021.
5. A fost dispusă efectuarea unor expertize de către INEC București – LIEC Iași, INSEMEX Petroșani, INEC București (3 expertize), expertize în construcții, expertize privind rezistența materialelor, expertiză tehnico-științifică traseologică, o constatare în materie financiară și o constatare tehnico științifică în specialitatea electronică. Procurorii au asigurat coordonarea între echipele de experţi pentru punerea la dispoziţie a materialelor necesare efectuării expertizelor.
6. Au fost făcute cinci percheziții informatice și întocmite două rapoarte de analiză a datelor informatice, precum și două reconstituiri privind modul de amenajare a salonului medical în care a izbucnit incendiul și pentru verificarea unor ipoteze de lucru.
Au fost efectuate și alte acte de cercetare penală, dintre care enunțăm: verificări la Colegiul Medicilor, Direcția de Sănătate Publică Neamț, ISCIR, Inspectoratul de Stat în Construcții, Prefectura Neamț, Consiliul Județean Neamț, STS, Administrația Națională de Meteorologie, Institutul Național de Sănătate Publică, precum și restituiri de bunuri și altele.
Parchetul spune că, pe măsură de vor fi depuse toate rapoartele de expertiză şi de control, vor fi efectuate procedurile de comunicare către părţi, pentru formularea unor posibile obiecţiuni.
Concluziile expertizelor şi constatărilor vor fi integrate cu restul probelor pentru stabilirea situaţiei de fapt care conturează infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, conform procurorilor.
- „În vederea stabilirii persoanelor față de care pot fi continuate cercetările în calitate de suspecți este necesar a fi analizat coroborat ansamblul probelor administrate. Menţionăm că şi în aceste zile sunt în derulare verificări solicitate de organele de urmărire penală la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ.
- Prezentarea unor date concrete în acest moment în sensul cauzelor producerii incendiului ar fi în măsură să pericliteze rezultatul anchetei.
- Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, adaugă Parchetul instanței supreme.
Filmul incendiului
În 14 noiembrie 2020, un incendiu puternic a cuprins Secția de terapie intensivă a Spitalului Județean din Piatra Neamț, unde erau internați în stare gravă pacienți cu COVID-19. Ei fuseseră mutați de la etajul 3 la etajul 2 al unității medicale cu doar câteva ore înainte de izbucnirea focului.
Prefectul George Lazăr acuza atunci că secția ATI a Spitalului Județean fusese mutată „fără niciun aviz”, fiind ”un fel de hei-rup al celor de la spital”, fiind lucrări în regie proprie pentru mări capacitatea.
De altfel, Direcția de Sănătate Publică a transmis apoi că, pentru mărirea capacității secției ATI pentru pacienții cu COVID-19 au fost modificate circuitele funcționale de la etajul 2 prin construirea unui perete. Acolo urmau să fie tratați pacienții cu coronavirus, în două saloane de câte 8 paturi. Până la acel moment, pacienții cu COVID erau tratați la etajul 3. Pentru aceste modificări, unitatea sanitară nu a solicitat avizul Direcției de Sănătate Publică Neamț. „Reconfigurarea secției ATI și mutarea pacienților covid pozitivi, de la etajul 3 la etajul 2, a fost realizată fără aviz, în ziua de 14 noiembrie 2020”, spunea DSP.
În urma incendiului violent, au murit 10 pacienți – şapte bărbaţi şi trei femei, cu vârste cuprinse între 67 şi 86 ani.
Alți 6 pacienți dintr-un salon alăturat au fost răniți și transferați la Spitalul Modular de la Lețcani (Iași). Din cei 6 oameni, unul singur a supraviețuit – un bărbat în vârstă de 74 de ani, externat după trei săptămâni de spitalizare la Iași.
În incendiu a fost grav rănit și medicul Cătălin Denciu, care a intrat într-unul din saloanele cuprinse de flăcări, încercând să salveze pacienții. Echipamentul i-a luat foc și a suferit arsuri extrem de grave, pe 70-75% din suprafața corpului. Doctorul a fost transferat mai întâi la Spitalul Floreasca din București, iar de acolo la Spitalul Militar Regina Astrid din Bruxelles.
Cătălin Denciu era medicul ATI de gardă în acea sâmbătă seară, când a izbucnit incendiul.
Acum, la mai bine de 9 luni de la incendiu, starea medicului Cătălin Denciu este într-un progres constant, dar lent, aşa cum este normal în cazul marilor arşi, declara pentru News.ro soţia sa.