4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia va primi 1.000 de cutii de favipiravir din Ungaria, medicament pentru bolnavii de Covid

România va primi 1.000 de cutii de favipiravir din Ungaria, medicament pentru bolnavii de Covid

La începutul săptămânii viitoare, Ungaria va trimite României 1.000 de cutii de medicamente favipiravir, care sunt utilizate pentru tratarea bolnavilor infectaţi cu coronavirus, a anunţat vineri pe Facebook ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, Péter Szijjártó, citat de agenția maghiară MTI.

În ceea ce priveşte România, necazul “nu a venit singur”, toată lumea a putut auzi săptămâna trecută de teribilul incendiu dintr-un spital, a amintit ministrul. Suntem gata să ne ajutăm vecinii, ne consultăm în acest sens în mod regulat cu Hunor Kelemen, vicepremierul României, a precizat Szijjártó.

Discuţiile continuă cu privire la alte modalităţi de ajutorare

“În prima etapă, la începutul săptămânii viitoare vom trimite 1000 de cutii din medicamentul favipiravir. Acest medicament oferă şanse bune – în unele cazuri – de a evita sau de a trata simptomele mai severe cauzate de coronavirus”, a scris ministrul. Potrivit lui Szijjártó, cu cât apărarea vecinilor este mai eficientă, cu atât mai bine va fi şi pentru noi.

Discuţiile continuă cu privire la alte modalităţi de ajutorare, se arată în postarea lui Péter Szijjártó.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS