-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSorin Cîmpeanu: "Şcolile pot cere singure intrarea în online"

Sorin Cîmpeanu: „Şcolile pot cere singure intrarea în online”

Sorin Cîmpeanu, ministrul demis al Educaţiei, a făcut luni precizări despre trecerea în online a școlilor. El a precizat că în cele 17.632 de școli din România există două reguli generale, „ușor înțelese” şi „respinge categoric fuga de răspundere din partea directorilor”, informează Antena3.

Sorin Cîmpeanu, ministrul demis al Educaţiei, a precizat că există două reguli de bază referitoare la îmbolnăviri, dar dincolo de acestea școlile pot cere singure suspendarea prezenței.

Conform celor două reguli, la apariția unei îmbolnăviri într-o clasă, se suspendă activitatea în clasa respectivă. A doua regulă prevede că dacă activitatea este suspendată într-un număr de clase egal cu cel puțin jumătate din numărul total al claselor din școală, se intră în online.

Pe de altă parte, există două articole care reglementează situațiile specifice, „mult diferite de la școală la alta, de la un județ la altul”.

„Situația este diferită între o școală dintr-o localitate în care rata de infectare este 6,1 la mie și o școală dintr-o localitate cu o rată de infectare de 18, 19 sau 20 la mie.

Situația este diferită la școlile unde avem un caz de carantinare la cadrele didactice sau niciun caz față de situația în care avem 10 – 15 cazuri de îmbolnăvire.

„Şcolile pot cere singure intrarea în online”

Aceste lucruri pot fi cunoscute doar la nivelul școlii. Situația este diferită într-o școală în care clasele au puțini elevi, în care se învață într-un singur schimb și într-o școală în care se învață în trei schimburi, în clase cu mulți elevi”, spune Sorin Cîmpeanu, potrivit Mediafax.

Astfel, există posibilitatea trecerii în online a oricărei școli din România dacă există solicitare de la conducerea școlii, „singura capabilă să cunoască realitățile din această școală”.

Solicitarea se trimite către Inspectoratul Școlar: „din lipsă de resurse, nu ai suficiente cadre didactice pentru că sunt în carantină sau sunt infectate, deci nu pot veni la școală cu prezență fizică; rata de infectare este atât de mare în localitate încât o mare parte din părinți își exprimă îngrijorarea și refuză să își trimită copiii la școală – este o situație. Inspectoratele vor aproba aceste solicitări”.

O altă situație este când solicitarea se face în baza articolului 6, alineatul 9, caz în care este nevoie de avizul DSP și de hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

„În concluzie, toate inspectoratele școlare județene au înțeles în urma acestei conferințe modul în care trebuie să aplice prevederile ordinului comun Ministerul Educației – Ministerul Sănătății.

„Resping categoric acea fugă de răspundere”

Resping categoric acea fugă de răspundere – manifestată în puține situații, dar manifestată – din partea unor directori de școli care, neînțelegând că atunci când ești directorul unei școli ți-ai asumat responsabilitatea gestionării situației din această școală, așteaptă la nivel uniform o decizie centralizată care nu poate fi luată tocmai din cauza condițiilor diferite”, a mai spus Sorin Cîmpeanu care a subliniat că cererile trimise până acum la nivelul Capitalei vor fi analizate marți.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS