Centrul Prevent Senior a administrat un tratament experimental împotriva Covid-19, în martie şi aprilie 2020, unui număr de 600 de bolnavi – fără ca aceştia să ştie şi să-şi dea acordul -, acuză 15 medici brazilieni, autorii unui raport de 10.000 de pagini, examinat în prezent de către Senatul brazilian, dezvăluie săptămânalul Istoe, care denunţă ”una dintre cele mai mari barbarii din istoria medicinei braziliene”, informează News.ro.
Un cercetător, Daniel A. Dourado, a denunţat pe Twitter ”cel mai mare scandal medical din istoria Braziliei”.
Această practică face parte dintr-un studiu clinic cu privire la care Comitetul Naţional de Etică nu a fost informat.
Nouă dintre cei 600 de bolnavi au murit, potrivit avertizorilor de integritate.
Ei acuză, de asemenea, o falsificare a actelor de deces, cu scopul satisfacerii aşteptărilor conducerii, şi o reducere a oxigenului administrat bolnavilor grav de Covid-19, cu scopul ”eliberării” paturilor.
Bolsonaro, afectat de scandal
Grupul spitalicesc Prevent Senior se află în centrul acestui scandal.
Scandalul a izbucnit la jumătatea lui septembrie, în urma unor dezvăluiri ale postului Globo News, şi este foarte puternic din cauză că Prevent Senior este un mastodont al sectorului medical brazilian – cu 3.000 de medici, 12.000 de funcţionari şi sedii la Rio de Janeiro, Porto Alegre, Curitiba şi Sao Paulo.
Acest dosar afectează puterea politică, în primul rând pe preşedintele Jair Bolsonaro, acuzat de faptul că a susţinut această iniţiativă, în care a văzut o oportunitate în favoarea poziţiei sale împotriva plasării în carantină.
Medicii care se află la originea scandalului – de la ”laboratorul ororii”, cum îl etichetează presa braziliană – sunt chemaţi la audieri în Senat de joi.
”Pacienţii vedeau doar infirmiere care au pregătit şi livrat kiturile. Nu se făceau consultări medicale. În mare, veneai cu simptome de gripă, luai kitul şi te întorceai acasă”, rezumă un fost medic de la Prevent Senior, Walter Correa.
”Medicii aveau ordinul să prescrie kitul. Aceste kituri veneau în pungi sigilate. Nu aveau niciun acces la conţinut. Să ştiţi că atunci când un medic voia să scoată un medicament, chiar dacă îl elimina din reţetă, pacientul primea tot kitul”, declară avocata Bruna Morato, consiliera juridică a unuia dintre aceste cadre care au hotărât să vorbească.
Bruna Morato nu a ezitat, de altfel, să-l acuze pe Jair Bolsonaro de faptul că a ”încurajat” aceste ascunderi.
Kit cu cocteil
Ce se afla, însă, în aceste faimoase kituri? Ivermectină, azitromicină şi hidroxiclorochină.
Niciunul dintre aceste medicamente nu doar că nu şi-a dovedit vreodată eficienţa împotriva Covid-19, dar nu este recomandat de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Este cunoscut însă faptul că preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a promovat mult timp folosirea hidroxiclorochinei împotriva Covid-19.
Brazilia este afectată, de altfel, de pierderi extrem de grele pe frontul luptei împotriva noului coronavirus, care a omorât deja peste 600.000 de oameni.