0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCorpul unei femei care a murit în inundaţiile din Germania, găsit la Rotterdam, în Olanda

Corpul unei femei care a murit în inundaţiile din Germania, găsit la Rotterdam, în Olanda

Corpul unei femei, dată dispărută în urma inundaţiilor dramatice care au însângerat vestul Germaniei în iulie, a fost găsit în oraşul olandez Rotterdam, la peste 300 de kilometri în aval, a anunţat vineri poliţia germană, citată de News.ro.

Corpul a fost descoperit în urmă cu mai multe săptămâni, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei germane, care precizează că analize ADN au condus la identificarea victimei.

Victima, luată de ape în urma unei revărsări bruşte a râului Ahr, se pare că a ajuns în Rin, al cărui afluent este Ahr, şi apoi până la gurile fluviului, la Rotterdam.

Inundaţii din landurile germane Renania-Palatinat şi Renania de Nord-Westfalia s-au soldat cu 182 de morţi.

Două persoane rămân în continuare date dispărute.

Reconstrucţia este în curs în zonele devastate, la trei luni de la catastrofă, însă numeroşi locuitori, care au pierdut totul, se află pe drumuri.

O anchetă cu privire la omor este în curs, în urma unor suspiciuni de neglijenţă care îi vizează pe unii oficiali locali, ce nu ar fi alertat şi nu ar fi luat măsuri de precauţie înaintea acestor precipitaţii puternice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS