0.9 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSorin Blejnar, fostul șef ANAF, a fost eliberat condiționat

Sorin Blejnar, fostul șef ANAF, a fost eliberat condiționat

Tribunalul Ilfov a admis vineri contestația depusă de fostul șef ANAF Sorin Blejnar împotriva sentinței Judecătoriei Sectorului 4 din 26 august și a dispus eliberarea condiționată a acestuia, informează Digi24

În soluția de vineri a Trribunalului Ilfov se arată: „Admite contestaţia formulată de contestatorul-petent Blejnar Sorin împotriva sentinţei penale nr. 2069 din data de 26.08.2021 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul penal nr. 18056/4/2021.

Desfiinţează sentinţa atacată şi, rejudecând cauza: În temeiul art. 587 alin. 1 Cpp raportat la art. 59 C.pen.1969 şi cu aplicarea art. 5 NCP admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul-condamnat Blejnar Sorin. Dispune liberarea condiţionată”.

Condamnat pentru trafic de influență

În 2019, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv pe Blejnar la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Iniţial, Blejnar a fost condamnat la 6 ani închisoare de Tribunalul Bucureşti în octombrie 2018, însă Curtea de Apel Bucureşti i-a redus pedeapsa la 5 ani închisoare.

Sorin Blejnar a fost trimis în judecată de DNA Ploieşti în decembrie 2016, fiind acuzat că, în cursul anului 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul ANAF, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective.

„Banii respectivi urma să îi fie remişi inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unui subaltern, pentru ca acesta să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obţinute de firma omului de afaceri.

În aceste circumstanţe, în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin şi celălalt funcţionar implicat în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme cu comportament tip ‘fantomă’ controlate de aceştia, cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive”, arăta DNA.

Potrivit procurorilor, din această sumă, lui Blejnar i-au revenit efectiv 12.513.894 lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS