4.5 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDacian Cioloş urmează să depună la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului

Dacian Cioloş urmează să depună la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului

Premierul desemnat Dacian Cioloş este aşteptat să depună luni, la Parlament, programul de guvernare şi lista Cabinetului.

Duminică, Biroul Naţional al USR şi, ulterior, Comitetul Politic al partidului au aprobat lista membrilor Guvernului, propuşi de Dacian Cioloş, şi programul de guvernare.

Conform USR, lista de miniştri este următoarea:

* prim-ministru – Dacian Cioloş

* ministrul Afacerilor Externe – Dan Barna

* ministrul Apărării Naţionale – Nicu Fălcoi

* ministrul Afacerilor Interne – Alin Stoica

* ministrul Justiţiei – Stelian Ion

* ministrul Finanţelor – Dragoş Pîslaru

* ministrul Transporturilor şi Infrastructurii – Cătălin Drulă

* ministrul Energiei – Cristina Prună

* ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului – Claudiu Năsui

* ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – George Căţean

* ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor – Mihai Goţiu

* ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – Cristian Ghinea

* ministrul Sănătăţii – Ioana Mihăilă

* ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – Ionuţ Moşteanu

* ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale – Oana Ţoiu

* ministrul Educaţiei – Corina Atanasiu

* ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării – Monica Berescu

* ministrul Culturii – Iulia Popovici

* ministrul Tineretului şi Sportului – Tudor Pop

Preşedintele USR, Dacian Cioloş, a fost nominalizat, lunea trecută, de şeful statului Klaus Iohannis candidat la funcţia de prim-ministru.

„Mergem până la capăt pentru simplul fapt că politicianul român trebuie să-i redea cetăţeanului român încrederea în stat şi în capacitatea acestuia de a-i apăra interesele cât mai bine cu putinţă. Politicianul poate lua decizii bune sau proaste, dar cel puţin la fel de importantă precum decizia în sine (şi rezultatul acesteia) este buna-credinţă pe care se fundamentează decizia sa. A greşi e cât se poate de uman, a fi lipsit de onestitate şi de bună-credinţă este o lipsă de caracter în momente calme şi o ticăloşie în momente de criză”, a scris Cioloş, duminică, pe Facebook.

Conform articolului 103 din Constituţia României, candidatul pentru funcţia de prim-ministru trebuie să ceară, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună.

Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS