0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎn stare gravă după ce a născut la 17 ani și a luat COVID

În stare gravă după ce a născut la 17 ani și a luat COVID

O adolescentă de 17 ani, din Gugeşti, județul Vrancea, care a născut luna trecută, a fost trimisă în stare gravă la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi în urma unor complicaţii după ce aceasta a fost depistată pozitivă la infecţia cu virusul SARS-CoV-2.

„Tânăra a născut luna trecută, prin cezariană, un copil sănătos. Aceasta a fost externată şi ulterior s-a prezentat pe data de 5 octombrie la Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Sf. Pantelimon’ Focşani, cu suspiciune de tromboză venoasă profundă şi tromboembolism pulmonar, fiind depistată pozitiv la testarea pentru COVID-19. Ca urmare a complicaţiilor tromboembolismului, aceasta a fost trimisă de urgenţă la Iaşi”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al SJU Focşani.

Deşi pacienta este momentan stabilă, medicii de la Iaşi sunt rezervaţi în privinţa evoluţiei stării de sănătate a tinerei.

„Momentan, pacienta este stabilă în ATI, nu este intubată, dar tromboembolismul este o afecţiune imprevizibilă, adesea gravă la lehuze. Pacienta nu prea a răspuns la tratamentul cu anticoagulante, de aceea medicii cred că există o legătură între COVID-19 şi afecţiunea sa. Cel mai probabil nu ar fi avut aceste probleme de coagulare dacă nu ar fi avut COVID-19. Tânăra beneficiază de tot tratamentul ce se poate face în aceste situaţii, dar această patologie este una imprezibilă şi din această cauză medicii sunt rezervaţi în ceea ce priveşte starea sa de sănătate, pentru că pot apărea oricând complicaţii”, a declarat managerul Spitalului „Sfânta Maria” din Iaşi, Alina Belu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS