-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOCPI Dolj sistează activitatea cu publicul

OCPI Dolj sistează activitatea cu publicul

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Dolj, în scopul prevenirii și limitării răspândirii coronavirusului, va sista activitatea cu publicul, în perioada 21 octombrie–8 noiembrie. 

Cetățenii și partenerii OCPI pot opta pentru serviciile disponibile online, prin intermediul sistemului informatic de cadastru și carte funciară.

Instituția mai informează că sesizările, petițiile și memoriile vor putea fi transmise prin e-mail ([email protected]) sau poștă.

„În perioada 21 octombrie–8 noiembrie 2021, persoanele fizice/juridice autorizate, delegații notariali, executorii judecătorești și cetățenii pot depune on-line cererea de înscriere, recepție sau avizare, însoțită de înscrisul prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere este solicitată sau, după caz, de înscrisul pentru care se solicită recepția sau avizarea. Cetățenii pot solicita on-line extrase de carte funciară pentru informare și extrase de plan cadastral pe ortofotoplan accesând https://epay.ancpi.ro/ sau prin intermediul persoanelor fizice/juridice autorizate sau a birourilor notariale”, se arată într-un comunicat de presă al OCPI.

De asemenea, stadiul soluționării cererilor/dosarelor înregistrate în aplicația informatică poate fi consultat accesând site-ul www.ancpi.ro, secțiunea «Urmărire cerere RGI».

Solicitanții pot primi informații referitoare la serviciile oferite prin e-mail sau accesând site-ul OCPI Dolj (www.ocpidolj.ro), dar și prin intermediul liniilor telefonice, care vor funcționa de luni până joi în intervalul orar 08.00 – 16.30 și vineri între orele 08.00 – 14.00.

În perioada menționată, audiențele vor fi acordate telefonic, prin e-mail sau prin sistem de videoconferință (utilizând serviciul gratuit Google Meet).

Numerele de telefon și adresele de e-mail destinate beneficiarilor serviciilor oferite de OCPI sunt următoarele:

Email: [email protected]

Telefon centrală: 0251413128, 0251414286

Telefon relația cu publicul: 0251413129

Telefon relația cu birourile notariale: 0251411708

Fax: 0251418018

Fax pentru birouri notariale: 0251411646

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS