0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAlec Baldwin se retrage o perioadă din viața publică. Apar noi detalii legate de incidentul fatal

Alec Baldwin se retrage o perioadă din viața publică. Apar noi detalii legate de incidentul fatal

Alec Baldwin și-a anulat toate proiectele după incidentul în care a fost implicat și care a dus la decesul regizorului de imagine Halyna Hutchins și l-a rănit pe regizorul Joel Souza. Presa americană spune, citând apropiați ai actorului, că acesta se va retrage o vreme din viața publică și din celelalte proiecte cinematografice în care e implicat. Noi detalii apar în legătură cu incidentul letal.

Pistolul cu care s-a tras a fost scos din cutia în care era ținut de către armurierul care se ocupa de arme și pus alături de alte două pistoale de recuzită pe un cărucior. De acolo a fost luat de regizorul asistent și înmânat lui Baldwin. De regulă, spun sursele media americane, aceste arme sunt verificate de cel puțin 3 ori înainte de a fi folosite. În acest caz, însă, se pare că nu s-a întâmplat. „Toată lumea știe că a fost un accident, dar el este absolut devastat.”

Alec devenise „isteric” și ”absolut de neconsolat ore în șir” în urma împușcăturii , scrie presa din SUA.

O parte din echipa de filmare părăsise producția cu o zi înainte

Potrivit presei americane, o parte din echipa de filmare părăsise producția cu o zi înainte de incident. Asta din cauza preocupărilor legate de siguranță și de condițiile de muncă. The New York Post relatează că cel care gestiona recuzita folosită în film a fost angajat în mare grabă pentru ca filmările să poată continua.

Asistentul directorului a adus apoi pistolul în clădire și a strigat „pistol rece!” în timp ce îl înmâna lui Baldwin, indicând că arma nu avea niciun glonț pe țeavă.

Vicepreședintele Asociației Gunfighters, James Blackburn, spune că ori de câte ori se lucrează la un film, este normal ca cel puțin trei persoane să verifice armele de recuzită înainte de a fi folosite. „În cursul verii, am făcut un film cu Queen Latifah în care a trebuit să trag cu o armă. Arma aceea a fost verificată de armurier, de asistentul de regie, de mine, chiar și de Queen Latifah”.

„De obicei, când se filmează, nu sunt permise pe platou și nici în apropierea locului de filmare niciun fel de arme. Tocmai pentru a nu avea loc un accident ca acesta”, a mai spus Blackburn.

„Este foarte puțin probabil să existe acuzații penale împotrivalui Alec“

Pe măsură ce investigația continuă pe platourile de filmare, mulți întreabă dacă vor fi depuse acuzații.

„Dacă Alec Baldwin juca rolul așa cum a fost el scris în scenariu, așa cum fac orice actor și actriță de film în mod obișnuit, este foarte puțin probabil să existe acuzații penale împotriva lui”, a spus profesorul de drept al UNM, Joshua Kastenberg.

Katenberg adaugă, de asemenea, că este puțin probabil ca familia Halynei Hutchins, cea care a murit, să depună plângere pentru omor din culpă înainte de finalizarea anchetei. Chiar și atunci, s-ar putea să nu se ajungă în instanță.

„Bineînțeles, producătorii și industria cinematografică sunt companii mari, asigurate. Așa că, deși e posibil să existe plângeri, acestea se vor încheia rapid. Cel mai probabil prin acorduri financiare”, a spus Kastenberg.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS