Șeful DSU Raed Arafat a explicat luni cum se va face accesul în malluri, după ce obligaţia de a prezenta certificatul verde în malluri şi hoteluri a fost omisă în Hotărârea publicată inițial în Monitorul Oficial. Astfel, potrivit noilor modificări, vor putea intra doar persoanele vaccinate sau trecute prin boală, cu unele excepții.
CNSU a adoptat luni o nouă hotărâre prin care a luat măsuri suplimentare, după haosul creat cu precedenta hotărâre. Documentul cu restricțiile actualizate poate fi consultat aici.
Fac excepție persoanele care se deplasează la centrele de vaccinare din malluri în vederea administrării unei doze de vaccin și cele care au interes în serviciile publice, administrative din centrele comerciale. „Între hotărârea CNSU de săptămâna trecută și hotărârea de Guvern care s-a emis au fost unele diferențe care au fost pe baza unei neînțelegeri juridice și modul în care s-au translatat unele măsuri nu a fost foarte clar, plus că am mai sesizat unele chestii care trebuie clarificate”, a spus Raed Arafat. Instituțiile publice din centrele comerciale din Capitală sunt: Serviciul de Pașapoarte București – Park Lake, Serviciul de Pașapoarte București – Plaza Romania, Biroul de Evidență a Persoanelor – Grand Arena Berceni. Centre de vaccinare în mallurile din capitală: Liberty Mall, Park Lake, Grand Arena Mall.
Accesul în malluri, permis doar pe baza certificatului verde. Exceții: centrele de vaccinare și instituțiile publice
Acesta a explicat că accesul în malluri va fi permis pe baza certificatului verde.
„În centrele comerciale, au existat și în hotărârea trecută, dar unde din nou, din cauza acestor aspecte juridice, erau încadrate într-o categorie care trebuie să fie cu 50% din persoane, numai că nu putem să vedem la mall cum intră 50%, noi avem o regulă clară de intrare la mall prin certificatul verde, vaccinare sau trecere prin boală.
Astfel, a fost corectată această situație, clarificată, deci la malluri la intrarea este obligatorie veificarea certificatului verde, se va permite accesul prin excepție a pesoanelor care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin și numai dacă sunt stabilite culoare dedicate și controlate de intrrare de ieșire”, a declarat Arafat.
Acesta a spus că o altă excepție se referă la mallurile care au servicii publice, administrative, cum sunt cele de pașapoarte, acolo se poate intra cu test valabil și cu dovada programării. Șeful DSU a spus că și în magazinele nealimentare din afara malluilor va fi necesar certificatul verde.
„În mall, la magazinele alimentae nu se poate intra decât pe baza certificatului verde, adică vaccinat sau trecut prin boală, însă în afara mallului se poate intra la maginele alimentare doar cu mască, respectând regulile sanitare. La orice alt magazin sau operator care comercializează alte produse, exceptând farmaciile, acolo se intră cu certificat verde, deci magazinele care sunt pe șosele, în afara celor alimentare se intră nunmai cu certificat verde”, a precizat Arafat.