6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRânca va beneficia de stații pentru încărcarea vehiculelor electrice

Rânca va beneficia de stații pentru încărcarea vehiculelor electrice

Zona montană Rânca va beneficia în viitorul apropiat de stații pentru încărcarea vehiculelor electrice.

Potrivit edililor din Novaci, stații electrice vor fi construite în zona montană pentru a fi la dispoziția turiștilor care folosesc vehicule hibride sau complet electrice. În Rânca și la Novaci vor fi construite și două autogări care vor fi prevăzute cu stații de încărcare a autobuzelor electrice.

În momentul de față pe teritoriul orașului Novaci sunt disponibile trei stații pentru încărcarea autoturismelor electrice. În zonă, în special în perioada în care Transalpina este deschisă, ajung sute de mii de vehicule. Unele dintre acestea sunt electrice.

„Avem în vedere un proiect prin care să fie construite stații de încărcare a vehiculelor electrice în zona Rânca. Este clar că va fi nevoie de astfel de stații în zona Rânca pentru că sunt foarte multe vehicule care tranzitează Transalpina și din ce în ce mai multe dintre acestea sunt electrice sau hibride. Poate fi un motiv pentru a avea o stațiune și mai verde, cu ma puține noxe de la motoarele pe combustibil fosili”, a declarat Dumitru Leuștean, primarul din Novaci.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS