4.5 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate25 de percheziţii în Bistriţa-Năsăud într-un dosar privind furt de copaci

25 de percheziţii în Bistriţa-Năsăud într-un dosar privind furt de copaci

Poliţişti de la Biroul pentru combaterea delictelor silvice din cadrul IPJ Bistriţa-Năsăud efectuează miercuri dimineaţă, sub coordonarea procurorilor, 25 de percheziţii în judeţ la sediile unor operatori economici, sediul unui ocol silvic şi la locuinţele unor persoane bănuite de constituire a unui grup infracţional organizat, tăiere, fără drept, de arbori, furt de arbori, fals intelectual şi uz de fals, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al IGPR, suportul de specialitate este asigurat de Direcţia de Ordine Publică şi Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

La percheziţii participă şi poliţişti şi luptători de acţiuni speciale din cadrul Inspectoratelor de poliţie judeţene Bistriţa-Năsăud, Mureş, Maramureş, Suceava, Alba, Hunedoara, Cluj, Covasna, Sălaj, Bihor, Sibiu şi Satu Mare, precum şi reprezentanţi ai Serviciului Judeţean Anticorupţie Bistriţa-Năsăud şi ai Gărzii Forestiere Cluj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS