0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLiviu Dragnea, învins la CEDO

Liviu Dragnea, învins la CEDO

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins, joi, plângerea făcută de Liviu Dragnea, prin care fostul președinte PSD susținea că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil în Dosarul Referendumul.

Plângerea a fost făcută după ce motivarea deciziei din 2016, care a fost publicată în februarie 2017, nu a fost semnată de două dintre judecătoare: fostul președinte al ICCJ Livia Stanciu și Luminița Zglimbea, ambele pensionate înainte de redactarea motivării.

“Prin urmare, în hotărârea sa din 24 aprilie 2017, Înalta Curte nu a stabilit ‘acuzația penală’ împotriva reclamantului, ci a hotărât pur și simplu că motivul invocat de domnul Dragnea în susținerea obiecției sale nu a împiedicat executarea hotărârea definitivă din 22 aprilie 2016 de condamnare a acestuia, în sensul Codului de procedură penală. Prin urmare, plângerea reclamantului era incompatibilă ratione materiae cu articolul 6 din Convenție și a fost respinsă”, se arată în decizia CEDO.

Decizia CEDO este definitivă.

Liviu Dragnea: Decizia îmi confirmă și ne confirmă că instituțiile din justiție sunt un instrument politic cumplit care calcă în picioare orice

Liviu Dragnea a comentat pe pagina sa de Facebook decizia CEDO.

“Decizia venită astăzi de la CEDO, din păcate, îmi confirmă și ne confirmă că instituțiile din justiție sunt un instrument politic cumplit care calcă în picioare ORICE. Libertatea, demnitatea, dreptatea. Nu aveam nicio așteptare, recunosc, pentru că am renunțat de mult la naivitatea de a mai crede în instituțiile europene politizate până la ultima fibră și până la ultimul funcționar. Înțelegem cu toții astăzi că străinii nu aveau cum să întoarcă o decizie instrumentată și decisă de mult, pe alte meleaguri. Mă așteptam la așa ceva, încă de când Iulia Motoc (judecătorul român de la CEDO) s-a lăudat că – indiferent de argumentele mele! – acțiunea mea va fi respinsă, iar ea se va ocupa personal de asta”, a scris Liviu Dragnea pe Facebook.

Dragnea: Mulți vor să reducă la tăcere

Liviu Dragnea a precizat că mulți ar vrea să îl reducă la tăcere.

“Dragi români, nu mă mai miră nimic și nu mai aștept nimic. Ca și în cazul dosarului DGASPC Teleorman, și în cazul Referendumului există încălcări de procedură, există inconsistențe și breșe în argumentație. Nu i-a interesat, nu le-a păsat. Miza rămâne, comanda primează. Iar miza a fost ca eu să fiu precum cei pe care îi vedeți astăzi în fruntea țării: predați, vânduți, slugarnici. NICIODATĂ!

Știu că sunt mulți cei ce vor să fiu redus la tăcere. Nu doar aici, în România. Însă a fost un risc pe care mi l-am asumat din prima zi când am decis să lupt pentru țara asta. Nu a fost o decizie pe care am luat-o cu inima ușoară, dar a fi patriot înseamnă să îți asumi că vor fi momente când va trebui să alegi între tine și interesul țării. Iar ce nu au înțeles ei este că eu nu sunt de vânzare și nici destinul acestui popor. Mergem înainte, până la capăt, dragi români, dragi patrioți”, a mai scris el.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS